Funeriu şi Vreme s-au autosuspendat din PMP

 Valerian Vreme şi Daniel Funeriu s-au autosuspendat din Partidul Mişcarea Populară, după ce DNA i-a nominalizat printre cei nouă foşti miniştri pentru care s-a cerut ridicarea imunităţii, în vederea începerii urmăririi penale în dosarul licenţelor IT.

Valerian Vreme şi Funerius-au autosuspendat din calitatea de membri de partid, iar Partidul Mişcarea Populară reiterează sprijinul total şi necondiţionat pentru funcţionarea independentă a justiţiei, care va face cu siguranţă lumină în acest caz.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut avizul pentru aprobarea urmării penale în cazul lui Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 – 2012. Funeriu e acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Potrivit DNA, Funeriu ar fi semnat şi promovat spre aprobare „Nota privind licenţele Microsoft utilizate de către MECTS în şcoli”, în care se atesta, contrar dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice şi a clauzelor contractuale din Acordul cadru nr.32 din 12 august 2009, că acesta „permite încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe MECTS, pentru şcoli”, toate acestea în condiţiile în care HG nr.460/2009 nu a reglementat situaţia licenţelor destinate unităţilor de învăţământ.

În data de 17 august 2011, ar fi încheiat un contract de furnizare produse, în baza căruia MCSI s-a obligat să plătească preţul aferent numărului total de 179.259 licenţe, mai mare cu 72.990 faţă de numărul de licenţe utilizabile în sistemul educaţional în raport cu numărul de computere compatibile cu noile produse software.

De asemenea, Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012 şi în prezent deputat în Parlamentul României, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi încheiat contractul subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe MECTS, pentru şcoli – contractul de furnizare produse nr.108 din 17 august 2011 în baza căruia MCSI a efectuat plăţi totale de 8.825.673,50 euro, în condiţiile în care HG nr.460/2009 nu a reglementat situaţia licenţelor destinate unităţilor de învăţământ, iar preţul licenţelor nu reflectă discount – ul acordat de Microsoft, nu a dispus măsuri cu privire la aspectele sesizate de către FTS România prin adresa nr. 4550/02.12.2010, cu privire la servicii neprestate.

Ceilalţi foşti miniştri vizaţi de ancheta DNA sunt Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Gabriel Sandu, Alexandru Athanasiu şi Mihai Tănăsescu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.