Kim Jong-un nu a mai apărut în public de trei săptămâni
Liderul nord-coreean Kim Jong-Un face obiectul zvonurilor în Asia, potrivit cărora ar suferi o criză de gută sau doar de oboseală, în condiţiile în care nu a mai apărut în public de trei săptămâni.
Kim Jong-Un, care ar avea 30 sau 31 de ani, nu a mai apărut la televiziunea de stat de la 3 septembrie, când a asistat la Phenian la un concert împreună cu soţia sa, Ri Sol-Ju, informează Mediafax. În iulie, el a fost văzut şchiopătând cu ocazia comemorării a 20 de ani de la decesul bunicului său Kim Il-Sung, fondatorul regimului.
De obicei promptă în alimentarea speculaţiilor pe tema inamicului din Nord, Coreea de Sud a păstrat în mod curios tăcerea. În cursul unei conferinţe de presă, Ministerul Unificării a refuzat o invitaţie de a specula pe tema stării de sănătate a lui Kim Jong-Un.”Coreea de Nord nu a făcut nici un anunţ oficial (…) şi, prin urmare, noi nu avem nici un comentariu”, a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului. „Urmărim diferitele ipoteze, inclusiv zvonurile privind starea sa de sănătate”, a adăugat ea.
Kim Jong-Un a atras atenţia prin faptul că a lipsit săptămâna aceasta la deschiderea unei noi sesiuni a Parlamentului, care nu se reuneşte decât o dată sau de două ori pe an, pentru a aproba deciziile partidului unic de inspiraţie leninistă.
Dar se pare că liderul nord-coreean nu a mai avut apariţii publice de câteva săptămâni. Kim Jong-Un a fost omniprezent în presa oficială de când i-a succedat tatălui său, Kim Jong-Il, după decesul acestuia în decembrie 2011.
Mersul său şchiopătat, în iulie, a fost atribuit de o sursă a agenţiei de presă sud-coreene Yonhap unei crize de gută şi efectelor diabetului, obezităţii şi tensiunii arteriale ridicate. Conform altei surse, medici nord-coreeni s-au deplasat în Germania şi Elveţia pentru a se consulta cu omologii lor.
Dar Hong Hyun-Ik, un cercetător de la centrul de studii Sejong din Seul, a avertizat că „speculaţiile privind sănătatea lui Kim Jong-Un sunt exagerate în Sud”. „Este perfect posibil să fie doar obosit şi să se odihnească”, a precizat el.