”Promenada inimilor” se desfășoară la Suceava

Ziua Mondială a Inimii va fi marcată la Suceava printr-un cros organizat de Clubul Rotary Suceava – Bucovina, a declarat şeful Secţiei Cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Mihai Creţeanu.

Potrivit acestuia, Clubul Rotary Suceava, împreună cu Fundaţia Română a Inimii şi Forumul Naţional de Prevenţie, va lansa programul ”Promenada Inimilor”, proiect de amenajare a unui traseu accesibil, ce îşi propune să încurajeze populaţia oraşului să facă mişcare, ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare.

Crețeanu, membru al Fundaţiei Române a Inimii şi al Clubului Rotary Suceava a spus că lansarea proiectului va avea loc duminică, 28 septembrie 2014, la ora 10,00, prin organizarea unui cros pe o distanţă de 3 kilometri.

Medicul cardiolog a invitat toţi sucevenii să facă mişcare, iar pentru primii o sută de participanţi înscrişi în cursă, Clubul Rotary Suceava a pregătit tricouri cadou. Mai mult decât atât, câştigătorii crosului vor fi premiaţi de organizatori.

În Suceava, proiectul Promenada Inimilor” este organizat cu sprijinul Rotaract Suceava, Interact Suceava, Primăria Suceava şi Clubul Sportiv Municipal Suceava.

”Promenada Inimilor” este un proiect al Clubului Rotary, ce se desfăşoară în peste 30 de oraşe din ţară şi din Republica Moldova. Programul a fost iniţiat de Fundaţia Irlandeză a Inimii şi implementat deja în peste zece ţări europene.

”Promenada Inimilor” a avut un mare succes şi printre români, în 2013 mii de persoane din 25 de oraşe participând la prima ediţie a evenimentului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.