Candidatura lui Iohannis rămâne definitivă
Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban spune că liderul liberal Klaus Iohannis „n-a pierdut niciun fel de proces” şi anunţă că, potrivit legislaţiei electorale, candidatura acestuia este definitivă, iar numele său va apărea pe buletinele de vot pentru alegerile prezidenţiale.
Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a explicat, miercuri după-amiază, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgovişte, că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a admite recursul ANI în procesul cu Agenţia Naţională de Integritate nu reprezintă pierderea acestui proces de către Iohannis, transmite corespondentul Mediafax.
Orban a arătat că pe 30 septembrie „completul-filtru” din cadrul instanţei supreme a decis că este admisibil recursul, dar nu pe fond, ci a stabilit că ”s-au îndeplinit condiţiile legale, procedurale privind recursul înaintat de ANI”.
Potrivit vicepreşedintelui PNL, în termen de zece zile, părţile pot depune întâmpinări, iar la finalul acestui termen de zece zile acest complet filtru va stabili un termen în care se va judeca pe fond recursul.”Iohannis n-a pierdut niciun fel de proces, aşa cum au scris unii, în mod evident mai rău intenţionaţi, în special din media centrală. Iohannis este compatibil, ne dorim ca termenul de judecată să fie cât mai rapid pentru ca adversarii politici să nu mai folosească această temă falsă în campania electorală pentru a induce incertitudine, îndoială cu privire la candidatura domnului Iohannis”, a afirmat Ludovic Orban.
Acesta a transmis electoratului că numele candidatului ACL va apărea pe buletinele de vot, în condiţiile în care, conform legislaţiei electorale, candidatura acestuia a rămas definitivă.”Îi anunţ pe dâmboviţeni că, în conformitate cu legislaţia electorală, candidatura lui Klaus Iohannis din partea Alianţei Creştin Liberale este o candidatură care a rămas definitivă. Iohannis este candidat, va apărea pe buletinele de vot şi evident e în interesul lor să îl voteze pe Klaus Iohannis” a mai spus Ludovic Orban.
ICCJ a stabilit, marţi, să admită în principiu judecarea recursului formulat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în dosarul în care îl acuză pe Klaus Iohannis de incompatibilitate.”Dispune comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, către intimatul-reclamant Klaus Werner Iohannis şi către intimata-pârâtă Inspecţia de Integritate, cu menţiunea ca părţile să formuleze în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanţei.
În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.
În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea raportului de evaluare.
Decizia a fost contestată de ANI la instanţa supremă.