Corina Creţu, aviz pozitiv pentru postul de comisar european

Corina Creţu a primit, miercuri, aviz pozitiv din partea Comisiei REGI pentru postul de comisar pentru Politică Regională, în urma audierilor care au durat aproape trei ore şi jumătate.

Coordonatorii grupurilor politice au decis, miercuri, să dea aviz pozitiv Corinei Creţu pentru postul de comisar pentru Politică Regională, la scurt timp după audierea acesteia, care a durat aproape trei ore şi jumătate, mai mult decât timpul stabilit de trei ore, informează Mediafax.

La scurt timp după audiere, coordonatorii de grup din Comisia REGI au decis să dea aviz pozitiv pentru comisarul român. Avizul are forma unei scrisori cu recomandări care va fi transmisă preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz.

Audierile comisarilor desemnaţi se încheie pe 7 octombrie şi, dacă toţi primesc aviz pozitiv, votul în plen pentru viitoarea Comisie va avea loc pe 22 octombrie.

Corina Creţu a declarat, miercuri, după audieri, că a fost o dezbatere „foarte constructivă”, precizând că, dacă va primi postul, este pregătită să muncească în următorii şapte ani.

„A fost o dezbatere foarte constructivă despre viitorul politicii de coeziune în UE. Cred că e foarte important că am avut un astfel de schimb de păreri în cele trei ore despre politica de coeziune şi despre cum putem contribui la programul preşedintelui ales Juncker privind creşterea economică, a locurilor de muncă, despre cum putem îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale oamenilor, ale celor dezavantajaţi, al tuturor europenilor prin intermediul fondurilor de coeziune şi structurale”, a declarat Corina Creţu, după audieri.

Comisarul român a precizat că aşteaptă deliberările Comisiei REGI şi că este „pregătită” să preia acest portofoliu şi să muncească. „Trebuie să muncesc în următorii 7 ani”, a spus Creţu.

Întrebată care a fost cea mai dificilă întrebare, Creţu a spus că „nu au fost întrebări dificile sau întrebări simple”. „Toate au fost importante pentru că au atins toate zonele politicii de coeziune, care contribuie la toate proiectele Comisiei (…) Cred că toate subiectele au fost importante. Domeniul politicii regionale va contribui la politica de dezvoltare în atât de multe domenii încât e foarte important să discutăm toate aceste aspecte începând cu IMM-uri, inovare, energie. Cred că e important să oferim fiecărui domeniu atenţia necesară”, a subliniat Corina Creţu.

Întrebată cum poate contribui politica regională pentru a reduce şomajul în rândul tinerilor, Corina Creţu a explicat că „politica regională e principalul motor pentru creştere economică şi creare de locuri de muncă”, iar în calitate de comisar pentru Politică Regională va colabora cu alţi comisari pentru a scădea şomajul printre tineri, aceasta fiind „o sarcină foarte importantă pentru noi”.

Întrebată despre decizia guvernului de la Bucureşti de a tăia aproape un miliarde de euro de la confinanţare, în condiţiile în care în timpul audierilor a încurajat statele membre să aloce mai mulţi bani pentru cofinanţara programelor din fondurile de coeziune, Corina Creţu a explicat că nu s-a referit la nivelul de cofinanţare, ci la creşterea finanţărilor private.

„Nu am vorbit de nivelul de cofinanţare. E foarte clar, e un anumit procent din partea statelor membre, (Comisia) alocă 85%, statele membre 15%. Eu am vorbit de posibilitatea legală ca fiecare stat membru să crească, în cadrul nivelului său de finanţare, rata fondurilor din sectorul privat, ceea ce este complet diferit. Nu sunt aici să judec niciun guvern. Nu voi fi un comisar care să judece guvernele. Sunt aici să apăr ţările şi fiecare guvern va lua paşii şi măsurile necesare şi pe care le consideră adecvate şi în concordanţă cu nivelul de dezvoltare şi deficitul său de resurse. Nu sunt aici să judec nici guvernul ţării mele, nici alt guvern din UE. Vă rog, nu-mi cereţi să fac asta”, a spus Corina Creţu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.