Fotbalist ucis într-un accident rutier

Rapidistul Alexandru Ioniţă III, în vârstă de 19 ani, împrumutat la formaţia din liga a IV-a CS Cornu, a murit, luni dimineaţă, în urma unui accident rutier, informează site-ul oficial al grupării giuleştene.

Ioniţă, care evolua pe postul de mijlocaş ofensiv, era considerat cel mai bun produs al clubului Rapid din ultima vreme, fiind elevul lui Adrian Dumitru. A făcut parte din lotul lărgit al echipei Rapid, în sezonul 2013-2014, fiind rezervă la meciul echipei din Giuleşti cu Gloria Buzău.

Împrumutat la CS Cornu (Liga a IV-a), Ioniţă a marcat 6 goluri în 9 etape, ultima dată în partida cu Vălenii de Munte, disputată sâmbătă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.