AGRO TV a început să emită din nou

Începând de luni, 6 octombrie 2014, AGRO TV- Televiziunea Agriculturii a început să emită din noul său studio, aflat în Casa Presei Libere din București.

Deschiderea unui nou studio AGRO TV la București, menit să completeze oferta editorială a primului studio care funcționează de 18 luni în Cluj-Napoca, a devenit necesară în  contextul noilor norme și oportunități create pentru fermierii români de noul Program Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
AGRO TV- Televiziunea Agriculturii va transmite în perioada următoare emisiuni în care va prezenta noile tehnologii din domeniul agriculturii, reportaje despre agricultura ecologică și tradițională, modele de succes pentru agricultori, emisiuni informative și dezbateri pe teme de actualitate din domeniu.

“Studioul de la București va aduce  un plus de informații pentru telespectatorii nostri din toate zonele țării, agricultori sau, pur și simplu, oameni pasionați de agricultură și de tradițiile românești. AGRO TV își propune să devină un punct de reper pentru fermierii mari și mici, un canal de informare eficient și profesionist, care să contribuie la  modernizarea acestui sector, care s-a dovedit atât de puternic în ultimii doi ani: agricultura”, a declarat Sorin Lăpușan, managing partner AGRO TV.

De asemenea, din această toamnă AGRO TV își propune să demareze, alături de Asociația pentru Sprijinirea și Dezvoltarea Agriculturii (A.P.S.D.A.), o serie de campanii prin care să sprijine fermierii români, să încurajeze consumul de produse românești și să informeze publicul despre cele mai noi tehnologii lansate la târgurile de profil din România și străinătate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.