Udrea, interceptată în perioada când era ministru
Elena Udrea a fost interceptată în perioada în care era ministru la Dezvoltare Regională şi Turism, în baza unui mandat emis de judecătorii de la Înalta Curte, informează Romania TV. Udrea a fost chemată ca martor în dosarul primarului Gheorghe Ştefan Pinalti şi recunoaşte că procurorii au înregistrări ale discuţiilor pe care le-a avut cu acesta.
Udrea a fost audiată, la data de 1 octombrie, la DNA în calitate de martor în dosarul care îl vizează pe primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan Pinalti.
După două ore de audieri, Udrea declara că „a fost declaraţie de martor în legătură cu o activitate a domnului primar Gheorghe Ştefan de prin 2011 pe nişte lucrări pe Hotărârea de Guvern 577, o explicaţie cum funcţiona acest program. Este exclus să se ceară aviz”.
Potrivit România TV, Elena Udrea a fost interceptată, în baza unui mandat de siguranţă naţională, emis de judecătorii ICCJ, fiindu-i ascultate telefoanele, dar fiind şi monitorizată prin GPS. Mai mult, în dosarul lui Pinalti apar şi convorbiri ambientale, toate acestea din perioada în care Udrea era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.
În plus, susţine Romania TV, procurorii au la dosar şi alte discuţii ale Elenei Udrea cu lideri locali, printre care şi baronul Culiţă Tărâţă. Întrebată, joi, ce au vrut să ştie de la ea procurorii DNA, Udrea a invocat înregistrările pe care anchetatorii le au în acest dosar. „Am depus marturie ca urmare a faptului ca exista inregistrari intre Gheorghe Stefan si Elena Udrea, dar astfel de discutii le-am avut cu toti primarii, la fel am avut discutii cu parlamentarii care ma rugau sa finantez lucrari. Astfel de lucruri sunt legale si se fac in mod firesc, nefiind suficienti bani. Procurorii au pus problema daca firmele erau sau nu apropiate de Gheorghe Stefan, ceea ce eu nu stiu. Eu i-am spus dl Stefan ca s-au facut alocarile la nivelul tarii si ca in judetul Neamt e aceasta lista. Ma sunase dl Stefan. Ce mi-au spus dansii ca ar avea o indoiala, firma care a castigat o licitatie intr-o comuna, in 2009, cand nu eram ministru, ar fi fost apropiata de Gheorghe Stefan, ceea ce nu e treaba mea. Sunt singurul ministru care a introdus criterii de prioritizare pentru investitii. Cand am ajuns ministru erau investitii incepute de 2 mld euro, la buget de 200 mil. Pentru a elimina alocari la bunul plac, am dat un ordin prin care am spus criteriile obiective prin care se aloca banii”, a declarat Elena Udrea, pentru HotNews.
Primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, este urmărit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru folosirea influenţei cu scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Gheorghe Ştefan este acuzat şi de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite.