Aroganţă: Diaconescu vrea să obţină mai multe voturi decât Iohannis
‘Dacă reuşim ca în fiecare secţie să-l depăşim cu unul sau două voturi, atunci înseamnă că victoria este asigurată, în sensul că acum urmărim să pătrundem în finală şi, apoi, să ne organizăm mai bine pentru finală, adică în turul al doilea, unde presupun că voi fi cu Victor Ponta şi în care eu sper să îmi iau revanşa pentru cele întâmplate la Târgu-Jiu’, a spus Diaconescu, vineri seara, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa.
În ceea ce priveşte diaspora, candidatul PP-DD susţine că aici voturile nu pot fi cumpărate.”Acesta este targetul nostru. Noi am strâns peste 1,4 milioane de semnături, un lucru incredibil, dar adevărat. 300 mii dintre ele le-am depus la Biroul Electoral Central, iar pe celelalte le ţinem şi cam ştim, în fiecare secţie de vot, din cele 19 mii, cam câte vom lua. Şi de abia aşteptăm să le comparăm cu cele din seara de 2 noiembrie. Sperăm să nu descoperim posibile fraude pe care le-am putea dovedi, în sensul că dacă într-o secţie din Reşiţa am primit 93 de semnături, mi-e greu că cred că nu vom lua niciun vot. În cazul în care ciocoii ne vor da zero voturi, noi le vom arăta aceste dovezi ale noastre”, a afirmat Dan Diaconescu. Este pentru prima dată când PP-DD va avea reprezentanţi legali în secţiile de vot, ceea ce, spune Dan Diaconescu, poate da un procent sau două în plus faţă de ultimele rezultate, cele de 15%.