Mutaţiile genetice predispun la convulsii febrile
Cercetătorii danezi au descoperit că predispoziţiile genetice ar putea să explice motivul pentru care anumiţi copii dezvoltă convulsii febrile după ce au primit vaccinul combinat ROR (rujeolă, oreion, rubeolă).
Convulsiile febrile se produc la copii în timpul unor accese puternice de febră. Ele durează cel mai adesea între unu şi cinci minute, iar apoi copilul revine la o stare normală. În general, crizele nu mai apar după dispariţia febrei şi nu au nicio consecinţă asupra creierului.De asemenea, nu au nicio legătură cu crizele de epilepsie, care se produc în absenţa febrei, informează Mediafax.
Într-un studiu publicat duminică în revista britanică Nature Genetics, oamenii de ştiinţă au demonstrat că aproximativ un copil din 10.000 prezintă convulsii febrile în urma unui vaccin combinat ROR. Însă Bjarke Feenstra, coordonatorul studiului, spune că această analiză nu pune sub semnul întrebării eficacitatea vaccinului ROR, „care evită decesul a unui milion de copii pe plan mondial în fiecare an”.”Rezultatele unor studii precum al nostru ar trebui să ducă, pe termen lung, la dezvoltarea unor vaccinuri şi mai sigure”, a adăugat el.
Studiind profilurile genetice ale 1.300 de copii danezi care au prezentat un episod convulsiv după vaccinul ROR şi comparându-le cu cele ale 5.800 de copii care nu au avut astfel de episoade şi cu 2.000 care au avut convulsii neasociate acestui vaccin, oamenii de ştiinţă au identificat mai multe mutaţii genetice care favorizează apariţia convulsiilor.
Două dintre ele implică gene care joacă un rol important pentru felul în care sistemul imunitar reacţionează la atacurile virale. Alte patru vizează gene care acţionează asupra canalelor ionice, implicate în funcţionarea neuronilor.
Potrivit studiului, copiii care prezintă aceste patru mutaţii se confruntă cu un risc de patru ori mai mare de a dezvolta convulsii febrile. Oamenii de ştiinţă consideră că aceste şase mutaţii descoperite până în prezent reprezintă doar o mică parte din totalul cauzelor genetice susceptibile de a favoriza convulsiile.
Cercetătorii menţionează de asemenea faptul că aceste mutaţii au fost studiate doar pe copii danezi şi au recunoscut că nu ştiu dacă aceste riscuri există şi în alte regiuni geografice ale lumii.
În 1998, un studiu publicat în revista medicală britanică The Lancet a generat panică în lumea anglo-saxonă, întrucât a făcut o legătură între vaccinul ROR şi autism.
Deşi articolul a fost retras ulterior, din cauza unor „nereguli”, temerile legate de vaccinul ROR au continuat să existe, determinându-i pe anumiţi părinţi să refuze vaccinarea copiilor lor, în special în Marea Britanie.