România pe locul 48 în clasamentul ”Doing Business 2015”
România ocupă, în 2014, locul 48 din 189 de țări în clasamentul ”Doing Business 2015” elaborat de Banca Mondială, cu un punctaj total de 70,22 puncte, informează Agerpres.
Raportul instituției financiare internaționale analizează 189 de economii pe baza a 11 criterii precum demararea unei afaceri, obținerea unui credit, accesul la rețeaua de electricitate și tranzacțiile transfrontaliere. Raportul nu acoperă însă domenii precum securitatea, stabilitatea macroeconomică sau corupția. Banca Mondială precizează că raportul din acest an utilizează noi date și metodologii în trei domenii: soluționarea insolvenței, protecția acționarilor minoritari și obținerea de credit.
Anul trecut, România ocupa locul 73 în acest clasament, cu 65,11 puncte, însă Banca Mondială a modificat metodologia de elaborare a raportului, astfel încât, potrivit reprezentanților instituției, o comparație între actualul document și cel din anul anterior nu poate fi realizată. „Vrem ca oamenii să fie conștienți că aceasta este un raport diferit și că măsurăm noi domenii pe care nu le-am măsurat înainte. Doing Business se referă, în mare parte, la eficiența reglementărilor, cât de rapid, ieftin și simplu este să finalizezi o tranzacție. Însă acum începem să măsurăm și calitatea reglementărilor. Din acest motiv, raportul din acest an nu poate fi comparat în mod direct cu cel de anul trecut”, a declarat Rita Ramalho responsabilă pentru proiectul Doing Business.
Potrivit celei de-a 12-a ediții a raportului „Doing Business 2015”, elaborat de Banca Mondială (BM) și lansat la Washington, România a înregistrat cea mai semnificativă îmbunătățire a facilităților pentru plata taxelor, în anii 2013/2014.
Guvernul a dezvoltat un sistem electronic pentru depunerea și plata taxelor, conform indicatorilor din raportul „Doing Business”. Sistemul a fost lansat în 2010 dar în ultimii doi ani plata online a taxelor și a contribuțiilor a devenit posibilă prin utilizarea cardurilor bancare și a fost gradual adoptată de comunitatea de afaceri. Până în ianuarie 2013, majoritatea firmelor își plăteau taxele online.
În ceea ce privește demararea unei afaceri, România se află pe locul 38 din 189 de țări, cu 22 de locuri mai sus decât în 2013. Conform indicatorilor din raportul „Doing Business”, în România este nevoie de 8 zile și de îndeplinirea a cinci proceduri pentru deschiderea unei afaceri.
Raportul citat arată că în 2013/2014 la nivel mondial au fost adoptate 31 de reforme prin care plata taxelor de către firme devine mai ușoară sau mai puțin costisitoare. Cel mai mare număr — nouă reforme — se înregistrează în Europa și Asia Centrală, iar cea mai semnificativă reformă o reprezintă introducerea sau îmbunătățirea sistemelor electronice pentru depunerea și plata taxelor. 13 state au implementat astfel de schimbări, inclusiv România, Azerbaidjan, Belarus, Moldova, Mongolia, Tadjikistan și Ucraina, se arată în documentul elaborat de Banca Mondială.
Din cele 189 de țări analizate de Banca Mondială, Singapore ocupă prima poziție în ierarhia statelor unde este cel mai ușor să faci afaceri, urmat de Noua Zeelandă și Hong Kong. Din Europa, cel mai bine clasate sunt Danemarca (4), Norvegia (6), Marea Britanie (8), Finlanda (9), Suedia (11), Islanda (12), Irlanda (13) și Germania (14). Pe ultimele locuri ale clasamentului se află trei țări africane (Eritreea, Libia, Republica Centrafricană).
În ultimul an, guvernele din întreaga lume au continuat să implementeze reforme ample, menite să îmbunătățească reglementările pentru antreprenorii locali. Economiile care și-au îmbunătățit eficiența procedurilor de reglementare și și-au întărit instituțiile legale care sprijină întreprinderile și comerțul sunt mai bine pregătite pentru a stimula creșterea economică și dezvoltarea, se arată în raportul Băncii Mondiale.