Senatorul Gigi Chiru, urmărit penal pentru luare de mită
Senatorul Gigi Chiru este urmărit pentru luare de mită şi spălare de bani, pentru că în 2010, când era şeful Inspectoratului în Construcţii Sud – Est, ar fi cerut mită 1,5 milioane de euro pentru a favoriza un grup de firme într-un proiect de construcţie de parcuri eoliene în Dobrogea, potrivit DNA, informează Mediafax.
În acest context, la data de 23 septembrie 2011, Chiru a primit de omul de afaceri suma de 300.000 euro şi a acceptat reînnoirea promisiunii de a primi de la aceeaşi persoană suma de 1.200.000 euro, în aceleaşi scopuri menţionate anterior şi sub forma disimulată a cesiunii către aceeaşi persoană a dreptului de creanţă al „creditorului” Gigi Chiru, izvorât din contractul de împrumut, încheiat la data de 19 august 2010. Obligaţiile izvorâte din acest contract fictiv au fost garantate prin instituirea în favoarea „creditorului” a unui drept de gaj asupra a 5% din părţile sociale ale SC Eolica Dobrogea SRL România.
Astfel, cunoscând că sumele de 1.500.000 euro, respectiv de 300.000 euro provin din comiterea infracţiunilor de dare şi luare de mită, la datele de 19 august 2010 şi 23 septembrie 2011, Chiru a disimulat adevărata natură a dispoziţiei şi circulaţiei banilor, în contracte de împrumut, respectiv de cesiune de creanţă.
În calitate de senator în Parlamentul României, în datele de 19.12.2012, 11.06.2013 şi 12.06.2014, Chiru a făcut declaraţii false privind creanţele deţinute, în sensul omisiunii menţiunilor privind cele două acte oneroase, respectiv contractul de împrumut şi contractul de cesiune de creanţă.
În acst dosar, în care fac cercetări pentru fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2010-2014, procurorii DNA au făcut joi 22 de percheziţii în Bucureşti şi Constanţa, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane.
Gigi Christian Chiru este la primul mandat de parlamentar, ajungând senator din partea PDL prin redistribuire, în colegiul uninominal 4 Constanţa.
În perioada 2004 – 2008, Gigi Chiru a fost consilier local PDL la Eforie, iar în 2008 a candidat la primăria acestei localităţi şi a pierdut alegerile. La alegerile din iunie 2012, Chiru a candidat şi la Primăria Constanţa, dar a pierdut din nou.
În perioada 2010 – 2011, Gigi Chiru a condus Inspectoratul Judeţean în Construcţii Constanţa, iar între 2009 şi 2010 a fost director coordonator în Inspectoratul Teritorial în Construcţii Sud-Est.
Cristian Gigi Chiru este căsătorit a doua oară şi este tatăl a patru copii – o fată şi trei băieţi. Conform ultimei sale declaraţii de avere, din iunie, Gigi Chiru deţine un teren intravilan de 300 de metri pătraţi, cumpărat în anul 2003, şi un minihotel pe care l-a cumpărat în 2001, ambele aflate în staţiunea Eforie Sud.
El nu are maşini, dar are mai multe bijuterii, tablouri şi alte obiecte de artă, în valoare totală 175.000 de lei. De asemenea, Gigi Chiru are aproape 35.000 de euro şi 2.000 de lei în patru conturi bancare. Senatorul constănţean mai deţine acţiuni la trei societăţi – SC Prim Intermod SRL, Univers Marin SRLşi MVL LTD, în valoare de 1,2 milioane de lei. De asemenea, el menţionează că ar fi împrumtat primele două firme cu aproape 465.000 de lei. În plus, Gigi Chiru îi datorează soţiei sale, Violeta Luminiţa Munteanu, 50.000 de euro.
În ultimul an fiscal, Gigi Chiru a încasat 58.908 lei din indemnizaţia de parlamentar. Gigi Chiru a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că nu ştie de ce a fost chemat de anchetatori, dar că a venit pentru a se lămuri despre ce caz este vorba. Potrivit unor surse judiciare, senatorul Gigi Chiru ar fi venit la DNA pentru a fi audiat într-un dosar în care joi au loc percheziţii, în Bucureşti şi Constanţa, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane.
Direcţia Naţionale Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că procurorii fac, joi, 22 de percheziţii în Bucureşti şi Constanţa, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2010-2014. Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă şi de Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.
Gigi Chiru este preşedintele PDL Constanţa şi este la primul mandat de senator.