Expoziție la Muzeul de Artă din Cluj

0

Cealaltă privire, lucrări din colecţia Alberto Perobelli, expoziţia deschisă la Muzeul de Artă Cluj (MAC) în colaborare cu Galeria italiană cu sediul la Cluj IAGA, este o expoziţie demnă de un oraş european al artelor, pentru că vedem pe simezele MAC maeştri ai artei secolului XX, unii expuşi în premieră la Cluj şi chiar în România.

„Sunt lucrări de artişti foarte importanţi cum e Lucio Fontana sau Cristo… E un eveniment să îi vezi expuşi la Cluj”, spune artistul Ioan Sbârciu, preşedintele Senatului Universităţii de Artă şi Design Cluj.

Arman, César, Lucio Fontana, Daniel Spoerri, Michelangelo Pistoletto sau Hermann Nitsch sunt doar câteva nume de primă mărime ale artei contemporane internaţionale pe care le vedem în selecţia propusă deWalter Bonomi, curatorul expoziţiei Cealaltă privire, deschisă la Muzeul de Artă Cluj până în 16 noiembrie.

Expoziţia realizează o căltorie în istoria artei, începând cu anii ‘60 până în anii ’90. Expoziţia porneşte de la conceptul spaţial al lui Lucio Fontana dar ideea propunerii noastre e să aducem oraşului Cluj o selecţie de artă contemporană valoroasă.  Mare parte din lucrările expuse aparţin colecţiei Alberto Perobelli, directorului galeriei IAGA şi e vorba despre o colecţie privată. Pornim de la lucrări de foarte mici dimensiuni pentru a ajunge la cele de mari dimensiuni, cum sunt cele ale lui Hermann Nitsch, care ajung la 3 metri, dar nu ne-a interesat să aducem neapărat lucrări de mari dimensiuni, ci pe cele care au o valoare foarte mare, muzeală.

Datorită respectului pe care i-l purtăm artistului Ioan Sbârciu şi a colaborării pe care o avem cu Universitatea de Artă şi Design Cluj, am introdus în selecţie şi o lucrare a prof. Ioan Sbârciu.  (Walter Bonomi, curatorul expoziţiei Cealaltă privire)

Este o expoziţie internaţională şi sunt foarte bucuros că fac parte din selecţie, mai ales când expun alături de artişti atât de mari din arta mondială. Particip cu o lucrare din seria Don Quijote care cred că o să placă. (pictorul Ioan Sbârciu)

Ultima sală expune trei lucrări de dimensiuni muzeale semnate Hermann Nitsch. Între ele, lucrarea Haina rituală, expune tunica îmbrăcată de acţionistului vienez la unul din celebrele sale sacrificii animaliere. Pătată cu sâne, răstingnită pe crucea  cadrului lucrării, cămaşa comunică indirect cu Ecce Hommo, chipul lui Iisus în manieră bizantină, semnat Cristo, şi închide arcul ideii sacrificiului simbolic, fără de care nici o împlinire nu e posibilă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.