Ponta, pe urmele lui Ceauşescu: mai dă 100 de lei la medici!
Guvernul discută, în şedinţa de marţi, majorarea cu 100 lei a salariilor angajaţilor din sănătate şi din asistenţă socială, precum şi introducerea pe lista medicamentelor compensate a 23 de noi produse pentru tratarea unui număr de 29 indicaţii terapeutice, a anunţat ministrul Sănătăţii.
„Astăzi, intră cele două acte normative, adică şi ordonanţa cu majorarea salarială, dar şi o veste bună pentru pacienţi: lista de medicamente compensate este actualizată a doua oară anul acesta, se apropie de partea finală. Astăzi, intră 23 de medicamente noi, inovative, pentru 29 de indicaţii terapeutice”, a spus ministrul Sănătăţii, Nicolae Băncioiu, la începutul şedinţei de guvern, în faţa presei.
El a precizat că lista va cuprinde astfel medicamentul cel mai important pentru hepatita B, dar şi medicamente pentru boli cardiovasculare, HIV/SIDA sau diabet zaharat.
În urmă cu o săptămână, Federaţia Sanitas a renunţat la protestele anunţate, după ce Guvernul le-a promis atunci sindicaliştilor că, din ianuarie 2015, vor fi majorate cu 100 de lei salariile tuturor angajaţilor din sănătate şi din asistenţă socială, nu doar cele sub plafonul de 1.500 de lei, aşa cum se discutase în iunie, la Ministerul Finanţelor.
Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat atunci, pentru Mediafax, că, în cadrul discuţiilor pe care sindicaliştii le-au avut cu premierul Victor Ponta, s-a stabilit ca salariile pentru angajaţii din sistemul sanitar şi cei din asistenţă socială să fie majorate cu 100 de lei, din 1 ianuarie 2015.
Sepi a precizat că Guvernul s-a angajat şi să finalizeze în 30 de zile negocierile privind contractul colectiv de muncă în domeniul sanitar şi să înceapă discuţii pentru eliminarea problemelor apărute în aplicarea Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Sindicaliştii au mai cerut extinderea numărului de unităţi care să intre în contractul colectiv de muncă din asistenţă socială.
Federaţia Sanitas ameninţa cu proteste, dacă, până în 29 octombrie, Guvernul nu va găsi soluţii pentru majorarea cu 100 de lei a salariilor tuturor angajaţilor din sănătate şi din asistenţă socială, începând din 1 noiembrie 2014, şi pentru aplicarea prevederilor Legii 284/2010, din 1 ianuarie 2015.
Federaţia Sanitas cerea atunci de la Guvern ca, până în 29 octombrie, să fie aprobat un act normativ privind creşterea salariilor întregului personal din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, pentru ca angajaţii să primească din noiembrie salarii mai mari cu 100 de lei.
Sindicaliştii ameninţau că, în cazul în care nu vor fi soluţionate revendicările lor, în 29 octombrie vor picheta sediului Guvernului, iar în 12 noiembrie vor organzia un miting de amploare.