Ponta vrea să pună presa pe capul lui Iohannis
Candidatul PSD-UNPR-PC la prezidențiale, premierul Victor Ponta, a afirmat miercuri că liberalul Klaus Iohannis, contracandidatul său, prin variantele de confruntări electorale pe care le propune, dă un „vot de blam presei românești”, precizând că el va fi prezent la toate cele patru dezbateri organizate de televiziunile de știri, indiferent dacă președintele PNL „are sau nu curajul să apară”.
„Variantele de confruntări electorale pe care domnul Iohannis ni le transmite prin intermediari sau direct reprezintă un vot de blam dat presei românești. Domnul Iohannis nu dorește să meargă în sediul televiziunilor și nu dorește să fie moderat de jurnaliști. Propunerile pe care le avansează sunt nobile — Universitatea din Timișoara, Palatul Parlamentului — dar la fel de bine pot fi invocate Academia Română, Uniunea Scriitorilor, o unitate militară, un cămin cultural dintr-un sat, un spital, un cămin de bătrâni sau o fabrică. Orice loc din România este legitim pentru a găzdui o confruntare prezidențială”, a scris prim-ministrul pe contul său de Facebook.
Ponta îi transmite lui Iohannis că, „tocmai fiindcă nu se poate merge peste tot, se poate accepta că media este acea instituție globală care poate aduce necesara întâlnire între candidații la Președinție în casele fiecărui român — și din Timișoara și din Covasna și din București și din Suceava… Și universitar și miner și student și pensionar”.
În opinia premierului, cele patru televiziuni de știri, ale căror invitații le-a acceptat deja, acoperă un public divers și au jurnaliști capabili să modereze o confruntare prezidențială „în mod profesionist”.
„Îl rog pe domnul Iohannis să nu mai caute scuze necredibile, să nu mai inventeze scenarii improbabile, să nu mai conceapă strategii savante de refuz, să nu mai caute, la fel ca Traian Băsescu, dezbateri de genul Turcescu (2009). Îl rog așadar să participe, începând cu ziua de luni, 10 noiembrie, la cele patru întâlniri electorale la care am fost invitați de televiziuni. Îl anunț din nou ca eu voi fi acolo începând cu ora cu 20,00, indiferent dacă domnia sa are sau nu curajul să apară”, a punctat Ponta.
Candidatul ACL la prezidențiale, Klaus Iohannis, a susținut marți că formatul propus de contracandidatul său, Victor Ponta, pentru dezbateri este inadmisibil și i-a cerut acestuia să mandateze echipa care să negocieze cu staff-ul său condițiile de desfășurare a unei confruntări electorale reale, pe un teren neutru și cu teme propuse de jurnaliști.
„Constat că domnul Victor Ponta își menține aceeași atitudine arogantă cu care ne-a obișnuit și în ceea ce privește organizarea unei dezbateri electorale atât de necesare și așteptate de către toți românii interesați să afle proiectele celor doi candidați rămași în cursa pentru Palatul Cotroceni. Domnul Ponta și-ar dori ca dezbaterile să aibă loc într-un format stabilit de către echipa sa, cu moderatorii și temele sale preferate. Acest lucru este inadmisibil într-o democrație consolidată. Nu poate decide un singur candidat detaliile și condițiile în care ar urma să se desfășoare o astfel de dezbatere electorală. Temele se stabilesc în mod firesc prin negociere de către echipele de campanie ale ambilor candidați intrați în turul doi și nu se transmit prin fax de către un candidat care a stabilit deja ordinea și conținutul întrebărilor”, a transmis Iohannis, printr-un comunicat remis, marți.