Dragnea a văzut mulţi votanţi pe liste suplimentare în Bucureşti
Președintele executiv al social-democraților, Liviu Dragnea, a susținut vineri, la finalul întâlnirii cu organizația PSD București, că au existat votanți pe listele suplimentare și în Capitală la turul I al prezidențialelor, cei mai mulți fiind în sectorul 1, informează Agerpres.
„Am încheiat discuțiile cu organizațiile din București. Din analiza făcută și de ei și de noi, ca și concluzie, și în turul doi o să fim pe primul loc în București. Am stabilit toate acțiunile care trebuie realizate, modul de colaborare cu cei care ne sprijină în această campanie electorală, modul de organizare. Și ei au spus, ca și ceilalți colegi din județe, că a fost un număr impresionant și neobișnuit de votanți pe listele suplimentare. Am stabilit să încercăm să ne organizăm în așa fel încât să nu existe pericolul unui vot multiplu pentru Iohannis”, a afirmat Dragnea la sediul central al PSD.
Întrebat cum comentează scorul obținut de organizația PSD sector 1, Dragnea a răspuns că „acolo a fost cel mai mare număr de votanți pe listele suplimentare”.