Udrea cere alegătorilor săi să voteze anti-Ponta în turul II

Liderul PMP Elena Udrea a recomandat, vineri, electoratului ei să voteze cum îi cer valorile şi pricipiile statului de drept, menţionând că votul trebuie să fie anti-Ponta, dar şi că ea nu este adepta principiului „răul mai mic”.

Udrea a afirmat, într-o conferinţă de presă după o întâlnire a conducerii PMP, că îi roagă pe oamenii care au votat cu ea în primul tur să vină la vot în turul al doilea al prezidenţialelor şi că le spune că „votul de duminică din 16 noiembrie trebuie să fie un vot anti-Ponta”. Liderul PMP a mai spus că electoratul ei va şti ce are de făcut în turul II. De asemenea, ea a spus că nu este adepta principiului „răul cel mai mic”.

La rândul său, fostul candidat la Preşedinţie Monica Macovei a făcut un apel la nehotărâţi să iasă la vot în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, pentru ca Victor Ponta să nu câştige, ea susţinând că în caz contrar se va instaura „mafia absolută, dictatura mafiei în România”.Potrivit acesteia, „marioneta Ponta este alături de aliaţii săi, bufonul Vadim, de  domnu’ Dan, şi de Tăriceanu, care este pesedistul vopsit în galben”.

Monica Macovei a anunţat, joi, pe Facebook, că îl va vota pe Klaus Iohannis în turul al doilea al prezidenţialelor, arătând că marele pericol pentru România, în acest moment, este Victor Ponta.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.