Marian Rada a vrut să demisioneze
Antrenorul formaţiei Rapid, Marian Rada, a declarat că a intenţionat să demisioneze în cursul acestei săptămâni pentru a crea un şoc la echipă, dar a fost rugat să rămână până la pauza competiţională din iarnă, când vor avea loc schimbări, atât în staful tehnic, cât şi la nivelul conducerii.
„Sunt probleme, dar avem promisiunea că se vor rezolva pe parcurs. Eu chiar am vrut să fac şi o schimbare, am vrut să renunţ în această săptămână. Am zis să fac acel şoc la echipă, să se întâmple ceva. Dar am fost sfătuit şi rugat să rămân până în iarnă, atunci când vor avea loc nişte modificări, atât în organigrama clubului, cât şi în conducerea tehnică”, a spus antrenorul, duminică, într-o conferinţă de presă, informează Mediafax.
Rada susţine că nu a fost deranjat de faptul că acţionarul majoritar Valerii Moraru a negociat cu tehnicianul italian Cristiano Bergodi. „Nu m-a deranjat. E normal ca atunci când lucrurile nu merg să intervină modificări. Chiar eu am vrut să forţez această înlocuire. Eu am în contract, dacă se renunţă la mine sau renunţ eu, să rămân director tehnic. Aş fi vorbit cu Bergodi şi am fi stabilit toate lucrurile pentru a fi bine pentru echipă. Însă deocamdată se pare totul a rămas doar la nivelul intenţiilor”, a menţionat el.
În ceea ce îl priveşte pe Dinu Gheorghe, care nu a confirmat preluarea funcţiei de preşedinte, Rada a precizat că nu are informaţii despre acesta. „”Nu cunosc dacă domnul Dinu face parte din organigrama clubului. Ştiu doar ce am citit în presă. Nu m-am întâlnit cu Dinu Gheorghe, nu l-am văzut nici pe la club. Nu ştiu care e situaţia sau care sunt intenţiile”, a explicat Rada.
Tehnicianul a afirmat că unul dintre motivele pentru care Rapid a ajuns în zona retrogradării îl reprezintă şi faptul că au fost transferaţi jucători „după ureche”. „În ultima perioadă a fost legitimat doar Boukaka, ceilalţi au fost în teste, dar nu au fost încă legitimaţi. Trebuiau să vină în vară jucători. Filip a fost aici, dar nu am putut să îl luăm. De el şi încă 4-5 jucători de valoare era nevoie. Din păcate, după aceea au fost aduşi jucători după ureche. Sunt posturi unde avem şi 4-5 jucători acum, concurenţa e prea pare şi este foarte greu. Alaltăieri am făcut antrenament cu 30 de jucători. Deci e prea mult, sperăm ca din iarnă să se regleze lucrurile şi să meargă cum trebuie”, a spus antrenorul.
Numărul mic de spectatori la meciurile de pe Stadionul Giuleşti este pus de Marian Rada pe seama incidentelor de la evenimentul organizat la 25 iunie pentru împlinirea a 91 de ani de la înfiinţarea clubului, când suporterii rapidişti s-au bătut între ei. „Cu suporterii s-a întâmplat ceva foarte rău pe 25 iunie, atunci a avut loc o mare scindare între ei. Ce s-a întâmplat atunci a lăsat tuturor un gust amar. Din cauza acelor lucruri şi Daniel Niculae a ezitat să mai semneze cu Rapid, el care era un jucător foarte important pentru noi”, a explicat Rada.
Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, le-a făcut săptămâna trecută oferte pentru a lucra în Giuleşti antrenorului italian Cristiano Bergodi şi fostului preşedinte al clubului Astra Giurgiu, Dinu Gheorghe.
Bergodi a refuzat propunerea după mai multe runde de negocieri cu Moraru, iar Dinu Gheorghe a declarat că nu a semnat niciun contract şi nu este încă preşedinte chiar dacă a fost anunţat oficial pe site-ul clubului Rapid.