Corlăţean se sacrifică pe altarul intereselor pesedisto-pontiste!
Corlăţean a demisionat din fruntea MAE cu mai puţin de o săptămâna înaintea finalei prezidenţială. Scandalul votului din diaspora a arătat incompetenţa cronică a guvernării Ponta, în special a MAE, în privinţa organizării unui vot decent peste graniţele României. Zeci de mii de români nu au putut să-şi exercite dreptul la vot pe 2 noiembrie. Am asistat la nemulţumiri, proteste, mitinguri, acuze (întemeiate) la adresa guvernării pesediste. Realitatea este însă simplă, terifiant de simplă. PSD a ştiut că, într-o proporţie covârşitoare, românii din diaspora nu vor vota cu Ponta, astfel că indiferenţa ( a se citi boicotul!) celor responsabili a venit previzibil, mai ales că după vot, oficialii MAE, în frunte cu Corlăţean, nu au dorit să-şi asume vreun dram de vinovăţie.
Mai mult, opoziţia a fost acuzată că a încercat să boicoteze votul prin turism electoral, prin aglomerarea organizată a zonelor din jurul secţiilor de votare. Diversiunea era uriaşă, iar Ponta, ca într-un gest de „mare demnitate”, a anunţat că în turul II situaţia va sta total diferit. Iar românii din diaspora vor vota până la unul! În caz contrar, Corlăţean, Stanoevici, toată conducerea MAE, urma să plătească cu funcţiile.
Ponta a preferat, însă, să îşi umfle muşchii politici, uitând faptul că cei responsabili nu au catadicsit să suplimenteze numărul de secţii de votare, situaţia ce va duce indubitabil la repetarea dezastrului din 2 noiembrie. Chiar şi cu declaraţiile pe propria răspundere completate de acasă, cozile din jurul secţiilor de votare din Moldova, Italia, Germania, Franţa, vor fi la fel de lungi. Din acest motiv a demisionat Corlăţean. Pentru că ştia că nu poate remedia situaţia, iar românii din diaspora nu vor putea vota, în condiţii decente, nici pe 16 noiembrie. Fără noi măsuri urgente -se vorbeşte de 1.000 de secţii de votare şi triplarea personalului şi a ştampilelor de vot- nimic nu se va schimba! Mai mult, Ponta s-a temut că nemulţumirile românilor din diaspora şi nu numai se pot întoarce ca un bumerang împotriva sa.
Ce este de făcut acum? Cine îşi va asuma responsabilitatea pentru votul din 16 noiembrie? Ponta? Să fim serioşi! Individul este un exponent de marcă al fugii de răspundere! Aici apar surprizele. Imediat, după demisia lui Corlăţean, Ponta l-a propus la şefia MAE pe Teodor Meleşcanu, nimeni altul decât fostul şef al SIE. Nu puţini susţin că nu este vorba decât de recompensarea lui Meleşcanu pentru protejarea lui Ponta în scandalul ofiţerului acoperit!
Din păcate, Ponta pare incapabil să privească mai departe de propriile interese mărunte. Vrea să ajungă la Palatul Cotroceni şi ştie că războiul se duce pe viaţă şi pe moarte, iar o eventuală înfrângere este, practic, echivalentă cu mazilirea sa politică. Ponta nu mai are niciun viitor în politică în cazul în care nu va ajunge preşedinte şi nu va răspunde aşteptărilor uriaşe ale baroni penali din PSD.
Numirea lui Meleşcanu nu surprinde. Ponta vizează voturile obţinute de acesta. Cum va răspunde el în cazul în care Meleşcanu nu va putea să remedieze în câteva zile situaţia mai mult decât explozivă a românilor din diaspora, care nu vor putea vota în condiţii decente nici dumininica viitoare? Ce urmăreşte Ponta prin această numire? Greu de răspuns, cât timp prezidenţiabilul PSD se subordonează exclusiv unei mize electorale!
Normal ar fi ca Ponta să îşi asume (politic) numirea lui Meleşcanu mai ales că voturile din diaspora pot face diferenţa între cei doi prezidenţiabili. Dacă diferenţa dintre Ponta şi Iohannis va fi, să presupunem, de doar 100.000 de voturi, iar situaţia votului din diaspora se va repeta pe 16 noiembrie? Tocmai aici este marea diversiune a PSD, orchestrată în mod evident de Ponta! Şi de cei care îl manevrează din umbră pe Ponta, prezentat ca un politician tânăr, nevirusat de talerele trecutului!ă
Vom vedea pe 16 noiembrie cât de mare este ipocrizia PSD, cât de mare este dispreţul liderilor acestui partid faţă de milioanele de români. Din păcate, maşinăria electorală a PSD, bine unsă de baronii PSD cu multe milioane de euro, va călca totul în picioare, mai ales în ziua votului. Cine îi (mai) poate opri pe cei care au scos deja din sertare legea graţierii şi amnistiei şi vor să o voteze fulger în Parlament? Toţi penalii din PSD, aflaţi deja sau în drum spre puşcărie, toate televiziunile ai căror patroni sunt la puşcărie sau au interese directe în ecuaţia guvernării, ştiu, la unison, de ce îl susţin cu atâta tărie pe Ponta. Cum ar putea fi altfel?
Cât despre Corlăţean, numai de bine. Va fi instalat, foarte rapid, într-o altă demnitate publică. Poate la fel de importantă. Când a rămas un lider pesedist, fie el şi unul mediocru, fără coledzi?
Un editorial de Iulian Badea