Proiectul amnistiei şi graţierii, amânat de pesedişti pentru marţi

Vicepreşedintele Camerei Marian Neacşu (PSD) a declarat, joi, că opinează că la plenul de marţi se poate discuta proiectul privind amnistia şi graţierea, iar liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a spus că nu crede aceasta, pentru că nu o dată solicitarea opoziţiei în acest sens a fost respinsă.

Marian Neacşu a precizat că, în şedinţa comitetului liderilor de grup, majoritatea a decis ca proiectul privind amnistia şi graţierea să fie discutat într-o altă şedinţă a comitetului liderilor de grup, care va avea loc marţi, la ora 12.00 şi a apreciat că acest proiect privind amnistia ar putea intra în dezbaterea plenului de marţi la ora 16.00, informează Mediafax.

Proiectul legii „amnistiei şi graţierii nu a făcut obiectul şedinţei de Birou Permanent (care a avut loc joi – n.r.). Trebuie să vă precizez că am avut la Comitetul liderilor o solicitare a colegilor de la PNL şi PDL, şedinţa a avut loc şi am decis în majoritate ca o şedinţă a comitetului liderilor care să aibă exact aceeaşi temă, respectiv amnistia, să aibă loc marţi la ora 12.00 şi hotărârea care se va lua în comitetul liderilor de acolo să fie preluată în şedinţa de plen de la ora 16.00. Eu opinez că marţi după amiază, la ora 16.00, se poate discuta proiectul privind amnistia”, a afirmat Neacşu.

În replică, liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a arătat că PSD a respins în şedinţa comitetului liderilor de grup convocarea plenului, vineri, pentru respingerea proiectului privind amnistia şi nu crede că acest proiect va intra în plenul de marţi.

„Astăzi opoziţia a cerut convocarea comitetului liderilor de grup pentru a convoca Parlamentul mâine (vineri – n.r.), la ora 12.00, pentru a avea două puncte: aprobarea în sfârşit a cererii de încuviinţare a arestului pentru deputatul Diniţă şi, speram noi, şi pentru deputatul Adam şi pentru respingerea odată pentru totdeauna a proiectului privind amnistia şi graţierea. Din nou liderii puterii au refuzat şi avem dovada că Victor Ponta ţine amnistia şi graţierea pentru a-şi încuraja pe ultima sută de metri colegii să-l ajute în aceste alegeri. Ne-au spus cei din PSD că marţi subiectul va fi repus pe tapet la Comitetul liderilor de grup şi posibil să ajungă respingerea amnistiei în plenul Camenrei Deputaţilor. Nu credem acest lucru, puterea nu o dată a respins asemenea solicitări făcute de opoziţie. Pe 27 octombrie plenul a respins solicitarea noastră. Avem dovada dublului limbaj a lui Victor Ponta”, a susţinut Scutaru.

George Scutaru a dat exemple în care plenul Camerei s-a convocat în mai puţin de 24 de ore şi a arătat că acest lucru se putea face şi acum şi că toţi deputaţii PNL şi PDL erau pregătiţi să vină la şedinţă vineri să respingă proiectul privind amnistierea şi graţierea.

Liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, a precizat că argumentul PSD pentru respingerea solicitării ACL de convocare marţi a plenului Camerei a fost că nu există timpul fizic necesar pentru a-i anunţa pe parlamentari.

„Argumentul PSD pentru respingerea propunerii de a convoca plenul pentru amnistia a fost că, din punct de vedere fizic, nu există timpul necesar pentru a-i anunţa pe colegi, în aşa fel încât mâine la ora 12.00 să participe la şedinţa de plen. După părerea mea, este un lucru premeditat ce face puterea în momentul de faţă, ce face Victor Ponta, îşi asigură sprijinul tuturor celor corupţi, celor certaţi cu legea în Parlamentul României pentru a putea apropia victoria în 16 noiembrie. Toţi colegii noştri au făcut conferinţe de presă în teritoriu şi au anunţat că parlamentarii noştri sunt pregătiţi să vină vineri la şedinţa Camerei”, a adăugat Tinel Gheorghe.

Liderul PNL, Klaus Iohannis, a cerut, joi, preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului şi ”şefului acestora”, Victor Ponta, ca vineri să fie convocat Parlamentul pentru a discuta şi ”pica” legea amnistiei şi graţierii şi pentru a încuviinţa cererile de arestare a unor parlamentari.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.