Dragnea îl vede câştigător pe Ponta

0

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, că având în vedere că scorul este „strâns”, iar din evaluările PSD Victor Ponta este câştigător la o diferenţă mică, solicită reprezentanţilor PSD din secţiile de votare să fie atenţi la numărătoarea voturilor.

„Mulţumesc românilor care s-au prezentat la vot, unele televiziuni au un sondaj, altele au altul, scorul este strâns, din evaluările noastre Victor Ponta este câştigător la o diferenţă mică. Din acest motiv, solicit tuturor colegilor noştri, reprezentanţilor noştri din secţiile de vot să fie atenţi până la numărarea ultimului buletin de vot şi până la încheierea procesului verbal, pentru că, la câte s-au întâmplat, la câte sesizări am făcut, la câte plângeri am făcut, îi rog să fie atenţi că ceilalţi sunt dispuşi să facă orice. Le cer tuturor colegilor să aibă răbdare să numărăm voturile, că în această noapte să ţină minte că se decide preşedintele României”, a spus Dragnea, informează Mediafax.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.