Guvernul a aprobat Strategia Națională de Sănătate

Guvernul a adoptat în ședința de marți o hotărâre privind aprobarea Strategiei Naționale de Sănătate 2014-2020 și a Planului de acțiuni pe perioada 2014-2020 pentru implementarea Strategiei Naționale, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

„Astăzi s-a adoptat Strategia Națională de Sănătate pentru anii 2014-2020 și Planul de acțiuni pentru perioada 2014-2020 privind implementarea acestei strategii naționale. Este în premieră în istoria modernă a României când se adoptă o asemenea strategie pe sănătate și este rezultatul dezbaterii cu toate segmentele interesate, asociații profesionale, sindicate și alții”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Potrivit lui Calotă, strategia vizează mai multe schimbări în sistemul de sănătate.

„Se are în vedere dezvoltarea de servicii de sănătate minimale și de bază accesibile tuturor, de calitate și cost eficace, cu accent pe prevenție. Doi: mai buna integrare a asistenței medicale prin consolidarea serviciilor clinice ambulatorii pentru creșterea ponderii afecțiunilor rezolvate în ambulatoriu și reducerea numărului de cazuri de spitalizare continuă. Și trei, reorganizarea serviciilor spitalicești și asigurarea continuității îngrijirilor. De asemenea, trebuie menționat faptul că această strategie face posibilă accesarea de resurse din fondurile structurale”, a explicat el.

Calotă a adăugat că Guvernul a aprobat și o hotărâre pentru aprobarea Strategiei naționale în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați pentru perioada 2014-2017 și a Planului general de acțiuni pe perioada 2014-2017 pentru implementarea Strategiei.

„Strategia cuprinde un ansamblu de acțiuni care vizează educarea în privința tratamentului egal aplicat femeilor și bărbaților”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.