Bilanţul epidemiei de Ebola a depăşit 5.400 de morţi
Numărul de decese provocate de epidemia de febră hemoragică Ebola a ajuns la 5.420 în opt state din Africa, din totalul de 15.145 de persoane infectate cu virus, potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), publicat miercuri.
Bilanţul precedent al OMS, publicat pe 14 noiembrie, era de 5.177 de morţi din 14.413 cazuri. Noul bilanţ prezintă date înregistrate până la 16 noiembrie. OMS estimează că cifrele acestor bilanţuri sunt subestimate, informează Mediafax.
Epidemia, cea mai gravă de la identificarea virusului în 1976, s-a declanşat în Guineea, la sfârşitul lui decembrie 2013. De atunci şi până la 16 noiembrie 2014, epidemia de Ebola a provocat moartea a 1.192 de persoane în această ţară, din 1.971 cazuri. De asemenea, s-au înregistrat 2.964 de morţi în Liberia, din 7.069 de cazuri. În Sierra Leone, OMS a înregistrat 1.250 de decese din 6.073 de cazuri declarate. În Mali, ultima ţară afectată de virus, OMS a semnalat 6 cazuri care au provocat 5 decese.
Bilanţul din Nigeria şi Senegal a rămas neschimbat pentru mai mult de 49 de zile, cu 20 de cazuri dintre care opt mortale în Nigeria şi un caz în Senegal, un student din Guineea a cărui vindecare a fost anunţată de către autorităţi la 10 septembrie. Aceste două state au fost retrase de pe lista ţărilor afectate grav de epidemia de Ebola.
Bilanţul privind decesele înregistrate în rândul personalului sanitar s-a agravat, cu 329 de morţi din 568 de contaminări (324 de decese şi 570 de cazuri în bilanţul precedent). Mai multe cazuri de contaminare au fost retrase din bilanţ.
În Statele Unite, au fost înregistrate patru cazuri, dar numai un pacient liberian, revenit din ţara sa, a murit din cauza bolii.
Spania a înregistrat un caz de contaminare cu virusul Ebola, o asistentă care a îngrijit doi misionari infectaţi şi repatriaţi la Madrid, unde aceştia au decedat în august şi septembrie. Infirmiera a fost între timp declarată vindecată.