Medicii care menţin sub control bolile cronice vor primi bonusuri

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, spune că vrea să acorde bonusuri medicilor de familie care depistează o boală devreme sau care reuşesc să menţină bolile cronice „în anumite limite”, pentru că acestea se vor scădea din costul medicamentelor.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că se intenţionează acordarea de bonusuri pentru medicii de familie care depistează o boală devreme sau care reuşesc să menţină bolile cronice ale pacienţilor „în anumite limite”, transmite corespondentul Mediafax.”La nivelul medicilor de familie, şi aici trebuie să găsim soluţii în a-i stimula să depisteze o boală cât mai devreme. Sau pacienţii cu anumite boli cronice – diabet, hipertensiune arterială şi altele – să fie ţinuţi în nişte limite. Şi cu certitudine ne gândim în a stimula. De exemplu, dacă vorbim în aria cardiacă, faptul că îl ţii în anumite limite la tensiune, să primeşti un bonus. Faptul că în diabet reuşeşti să-i menţii glicemia la un nivel acceptabil, primeşti un bonus. Sunt absolut dispus în a creşte valoarea serviciului medical, pentru că îl scad din costul medicamentelor”, a spus Ciurchea.

Întrebat despre volumul bonusurilor la care se gândeşte, preşedintele CNAS a arătat că îşi doreşte să existe stimulente pentru a ţine lucrurile în anumite limite, dar nu poate indica un cuantum, pentru că acest aspect va trebui analizat.

Vasile Ciurchea a precizat că, la insulină, spre exemplu, se dau 0,5 până la o unitate pe kilogram corp şi este o diferenţă dacă unei persoane de 80 de kilograme îi trebuie 40 sau 80 de unităţi, întrucât, practic, „costul este la dublu”. El a adăugat că, la diabet, trebuie avut în vedere şi costul presupus de complicaţii.

Potrivit lui Ciurchea, şi pacienţii trebuie convinşi că nu pot primi un tratament „oricât”, fără a fi interesaţi să ţină un regim igieno-dietetic, după nişte reguli.

„Degeaba îi dai un tratament adecvat în diabet, îl ţii internat o săptămână, îi reglezi glicemia, îi stabileşti tratamentul – şi se duce acasă şi a sărit cu regimul în pod. Deci, nu mai are nicio importanţă acea schemă terapeutică prescrisă. În diabet, în ţările din Vest, cea mai mare parte din timp la consultaţia unui bolnav diabetic este la dietetician. Îl învaţă cum să mănânce, îl învaţă cât să mănânce, să ştie să-şi cântărească din ochi – cât are un măr, cât are o chiflă şi aşa mai departe. Noi, la momentul acesta, punem accent pe a-i transmite tratamentul. Dar nu rezolvă situaţia”, a arătat Ciurchea.

Preşedintele CNAS a arătat că descoperirea unei boli în fază incipientă presupune costuri mult mai mici, iar bolnavul poate fi „reinserat” în societate.

El a subliniat că un medic „trebuie stimulat”, pentru că e foarte important ca o tumoră să fie descoperită în stadiul zero sau unu, nu în stadiul patru, „când deja e plin de metastaze şi costurile sunt altele”.

Ciurchea a mai spus că pacienţii trebuie să-şi facă controale şi să se prezinte la medic când simt că ceva nu e în regulă, însă nu la „doctor Google”, care, în ultimul timp, „a ajuns să reprezinte o adevărată problemă”.

„Pacienţii trebuie educaţi, să-şi facă acele controale, în momentul în care simt că ceva nu e în regulă cu ei să întrebe un doctor. Dar nu pe doctor Google. Pentru că pe doctor Google nu găseşti reţeta pentru boala ta. Am văzut că zâmbiţi, dar să ştiţi că devine o problemă. Pacientul, când se duce la medic acum, aşteaptă să-i spună ce a citit el pe doctor Google. Nu e acelaşi lucru, fiecare pacient este cu boala lui, fiecare pacient înţelege boala în felul lui, o exteriorizează în felul lui. Am văzut foarte multe cazuri: «Am fost la doctor şi nu mi-a spus ce am citit eu». Sigur că nu, n-are nicio legătură. De la acest doctor Google se înghit şi o grămadă de medicamente, fără să aibă vreo legătură cu boala. Mai mult decât atât, pacientul se duce la doctor şi-i cere acel medicament, că a văzut la vecină, că a auzit nu ştiu unde, că a citit acolo. Nu întotdeauna face şi obiectul sau doza prescrisă este aceeaşi”, a spus Ciurchea.

Preşedintele CNAS a arătat că aceste lucrurile trebuie discutate „şi fiecare să facă câte puţin”.

„Este extrem de important ca pacienţii să fie disciplinaţi. Când îi explică doctorul «Dom’le, nu ai nevoie de RMN în momentul acesta», trebuie să înţeleagă. Nu că nu vrea să i-l dea, nu că CNAS nu-l decontează. Chiar nu are nevoie! De ce să te expui la o iradiere, dacă nu este absolută nevoie? Faci RMN-ul când trebuie”, a conchis Ciurchea.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.