Gorghiu își scoate „ghearele” la Ponta
Prim-vicepreședinte PNL Alina Gorghiu cere ca premierul Victor Ponta să dovedească faptul că este împotriva unei noi legi a amnistiei și grațierii, potrivit Agerpres.
„Dacă sunteți cu adevărat împotriva unei noi legi privind amnistia și grațierea, puteți să o dovediți. Anunțați public că, oricâte noi proiecte s-ar depune în Parlament pe această temă, ele vor fi rapid discutate în comisii și respinse definitiv în plen în cel mai scurt timp. Altfel, nu faceți decât să-i păcăliți în continuare pe oameni, ceea ce reprezintă un comportament de netolerat”, spune Gorghiu, conform unui comunicat remis vineri.
Ea îl întreabă pe Ponta când spune adevărul despre noua lege a grațierii, atunci când se adresează „în interior propriilor baroni sau când se dezice public de proiect”.”Președintele PSD, Victor Ponta, a afirmat ieri, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național, că partidul său nu susține noua inițiativă legislativă privind grațierea colectivă și că aceasta ar fi asumată doar de deputatul Nicolae Păun, de altfel co-inițiator și al vechiului proiect privind amnistia. Aceste declarații nu au cum să fie însă convingătoare în condițiile în care unii participanți la ședința conducerii PSD povestesc felul în care se raportează liderii partidului la subiectul amnistiei și grațierii”, afirmă deputatul PNL.
Ea precizează că Marian Vanghelie a povestit joi seară amănunte de la ședința Comitetului Executiv al PSD.”Așadar, domnule Ponta, rămâneți în continuare adeptul dublului limbaj? Cui spuneți adevărul: propriilor baroni, pe care încercați să vi-i țineți aproape promițându-le amnistii și grațieri, sau românilor cărora le vindeți iluzia că puteți fi un apărător al statului de drept?”, se arată în comunicatul transmis de Alina Gorghiu.