Ample proteste la Cairo după verdictul în cazul Mubarak
Poliţia egipteană a folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă, sâmbătă, pentru a dispersa peste o mie de manifestanţi adunaţi la Cairo pentru a protesta faţă de abandonarea acuzaţiilor de complicitate la crimă formulate împotriva fostului preşedinte Hosni Mubarak.
Poliţiştii i-au urmărit pe manifestanţi pe străzile din jurul pieţei Tahrir, epicentrul revoltei care l-a înlăturat de la putere pe Mubarak în 2011 şi în cursul căreia au fost ucise peste 800 de persoane. Mubarak era judecat pentru aceste decese, dar acuzaţiile au fost abandonate sâmbătă, informează Mediafax.
Unii dintre poliţişti, îmbrăcaţi în civil, au arestat aproximativ 20 de manifestanţi, pe care i-au luat imediat cu dubele. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, poliţia a dispersat mulţimea după ce membri ai Frăţiei Musulmane s-au alăturat protestatarilor şi au aruncat cu pietre.
Un tribunal egiptean a renunţat sâmbătă la acuzaţiile de complicitate la crimă formulate împotriva fostului preşedinte Hosni Mubarak, după moartea a sute de manifestanţi în timpul revoltei din 2011 care a înlăturat regimul său de la putere după 30 de ani.
Fostul preşedinte a fost de asemenea achitat sâmbătă de acuzaţiile de corupţie formulate împotriva sa într-un alt dosar. El va rămâne însă în închisoare pentru a ispăşi o pedeapsă de trei ani de detenţie în cadrul unui alt dosar de corupţie.