Rezultate-surpriză la alegerile parlamentare din Republica Moldova
Rezultatele alegerilor din Republica Moldova, după centralizarea tuturor proceselor verbale electronice urmează să fie anunţate la ora 11.00 (11.00 ora României), a declarat preşedintele Comisie Electorale Centrale, Iurie Ciocan, citat de Europa Liberă, în pagina electronică.
Procesele verbale electronice urmează să fie confruntate apoi cu cele pe hârtie. După numărarea a 87,7 la sută din voturi, PSRM se menţine pe primul loc, cu 21,16 la sută din voturi, fiind urmat de PLDM, cu 19,23 la sută. PCRM se află pe locul al treilea, cu 17,87 la sută, urmat de PDM cu 15,76 la sută şi Partidul Liberal cu 9,3 la sută, informează Mediafax. Conform acestor procente, PSRM ar obţine 26 de mandate, PLDM – 23, PCRM – 21 de mandat, PDM – 19 şi PL – 12 mandate.
Prezenţa la vot a fost de 55,86 la sută, potrivit Comisiei Electorale Centrale, la urne prezentându-se 1.565.591 de alegători. La Chişinău, participarea a fost mult peste cea medie, ajungând la aproape 63 la sută. Cea mai scazută participare a fost la Basarabeasca, cu puţin peste 42%. La Bălţi, participarea la vot a fost de 58,99 la sută, iar în Găgăuzia de 49,10 la sută. La alegerile din noiembrie 2010, rata de participare a fost de 63,37 la sută.
Comisia Electorală Centrală are la dispoziţie cinci zile pentru a întocmi procesul-verbal referitor la scrutinul parlamentar. În termen de 48 de ore de la totalizarea rezultatelor alegerilor, CEC prezintă Curţii Constituţionale actele cu rezultatele votării, listele deputaţilor aleşi şi a candidaţilor supleanţi, relatează IPN.
În cazul contestării rezultatelor preliminare, până la confirmarea rezultatelor de către instanţele abilitate, concurenţii electorali pot solicita acestora să dispună renumărarea voturilor. Renumărarea va avea loc în cel mult şapte zile calendaristice de la data adoptării hotărârii privind renumărarea voturilor.
În termen de zece zile de la primirea actelor de la Comisia Electorală Centrală, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor. Concomitent, Curtea Constituţională validează mandatele deputaţilor aleşi şi confirmă listele candidaţilor supleanţi. În cazul în care alegerile sunt declarate legale, Comisia Electorală Centrală eliberează legitimaţii deputaţilor aleşi.
Parlamentul nou-ales se întruneşte în şedinţa de constituire la convocarea preşedintelui Republicii Moldova, în cel mult 30 de zile de la alegeri.