Orban susține că Ungaria își va apăra suveranitatea politică!
Ungaria intenţionează să îşi protejeze suveranitatea politică şi să extindă sfera suveranităţii economice, în contextul stagnării economiei europene, afirmă premierul conservator Viktor Orban, citat de MTI.
„În perioada 2010-2014, au fost puse bazele constituţionale şi financiare ale suveranităţii naţionale”, a declarat Orban, potrivit purtătorului său de cuvânt, Bertalan Havasi. Suveranitatea economică trebuie extinsă, a subliniat premierul Ungariei, menţionând, printre realizări, reducerea taxelor la servicii de utilitate publică. „Sectorul energetic şi locurile de muncă sunt ameninţate de eforturile europene de armonizare a regulilor”, a insistat premierul ungar, pledând pentru acţiuni în vederea diversificării reţelelor energetice şi pentru lansarea unui plan fără precedent în scopul dezvoltării economice.
Independenţa naţională a Ungariei este atacată, a declarat, săptămâna trecută, premierul Viktor Orban, referindu-se la declaraţii critice ale senatorului american John McCain, care a spus marţi că această ţară este „o naţiune aflată pe punctul de a-şi ceda suveranitatea unui dictator neofascist”, relatează MTI. Orban a afirmat că principala sa prioritate este să păstreze independenţa ţării şi că nu va fi „un vicerege în Ungaria comandată de vreun stat străin”. El mai spune că independenţa energetică, financiară şi comercială „nu era atractivă pentru beneficiari în perioada de dinainte de 2010, când Ungaria nu era independentă, iar ei puteau să profite de unguri”.