Teatrul Mic sărbătorește 50 de ani de existență
Teatrul Mic din Bucureşti sărbătoreşte 50 de ani de existenţă sâmbătă, printr-un program în care se vor îmbina trecutul şi prezentul şi care va include proiecţii, light design şi un recital susţinut de Nicu Alifantis.
Înaintea sărbătorilor de iarnă, Teatrul Mic are propria sărbătoare. Astfel, sâmbătă, de la ora 20.00, va avea loc seara de gală „Teatrul Mic.50”, care va celebra cei 50 de ani de existenţă ai acestei instituţii. Potrivit unui comunicat remis Mediafax, pentru invitaţi, gazdele au pregătit un program în care trecutul şi prezentul se vor îmbina pentru a stârni nu doar emoţie, ci şi bucuria de a face parte din familia Teatrului Mic.
Spectacolul va începe din stradă. Clădirile fantomatice vor fi canavaua unor proiecţii şi a unui concept de light design care le va aduce la viaţă. Spiritul vechiului Sărindar îi va însoţi pe cei care sunt aşteptaţi pe covorul roşu la Teatrul Mic.