Burleanu se laudă că a redus cheltuielile la FRF
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, la Casa Fotbalului, că a reuşit în nouă luni de mandat să reducă cu un milion de euro cheltuielile FRF bugetate pentru 2014.
„Foarte multe zone au intrat pe o traiectorie a performanţei. La final de lună ianuarie vom avea pentru prima dată o strategie de dezvoltare a fenomenului fotbalistic, din 2015 până în 2020. Obiectivul major al acestei strategii şi a misiunii pe care ne-am asumat-o este ca România să ajungă până în 2020 în top 10. Trăgând linie după cele nouă luni, pot să vă spun că sunt mulţumit de cum au decurs lucrurile. Cea mai mare mulţumire este ocuparea primei poziţii în grupa de calificare pentru Euro, locul 15 ocupat în clasamentul FIFA. Sunt mulţumit de selecţia largă care a început la loturile naţionale şi de ceea ce s-a întâplat la nivel instituţional la nivelul FRF. Lucrăm deja pentru proiecţia bugetară pentru 2015-2016 şi stabilim paşii financiari pentru 2020. Astăzi pot spune că am reuşit să reducem cu un milion de euro cheltuielile deja bugetate pentru 2014”, a declarat Burleanu.
În ceea ce priveşte conducerea tehnică a echipei naţionale, Burleanu a afirmat că nu se va schimba nimic până în 2016: „Până în 2016 avem cel mai bun staff tehnic. Din 2016 suntem deschişi oricărei variante. Răspunsul e acelaşi şi în privinţa lui Mircea Lucescu”.
Preşedintele FRF a precizat că după plecarea lui Piţurcă negocierile cu tehnicianul Cosmin Olăroiu au eşuat pentru că antrenorul a transmis că nu poate renunţa la contractul cu Al Ahli. „Olăroiu greşeşte. Reacţia lui a fost că nu poate să plece de la echipa de club. Asta a fost reacţia din discuţiile pe care le-a avut cu un coleg de-al meu, dar şi un prieten de-al lui”, a mai spus preşedintele FRF.El a precizat că s-ar fi bucurat ca antrenorul Cosmin Contra să rămână în Spani, dar crede că decizia lui de a pleca în China a ţinut cont şi de o perspectivă financiară mai bună
Referitor la fostul selecţioner Victor Piţurcă, Burleanu a spus că s-ar fi aşteptat ca acesta să obţină rezultate mai bune la Al Ittihad: „Un antrenor bun trebuie să se impună în orice campionat se duce. M-aş fi aşteptat să aibă un parcurs pozitiv şi nu rezultatele pe care le-a înregistrat.”
Angajaţii Federaţiei Române de Fotbal au primit, vineri, vizita unui grup de colindători din partea Fundaţiei Policy Center for Roma and Minorities, cu vârste între 10 şi 17 ani.