Masacru în Canada. Un bărbat a ucis opt persoane!
Un bărbat a ucis patru femei, o fetiţă, un băiat şi doi bărbaţi în vestul Canadei, după care s-a sinucis, a anunţat poliţia canadiană marţi. „Este o zi tragică pentru Edmonton (…) cu această crimă multiplă căreia i-au căzut victime opt persoane”, a declarat Rod Knecht, şeful poliţiei acestui oraş cu puţin peste un milion de locuitori din provincia Alberta.
Totul a început luni seara în sudul oraşului, unde a fost semnalat un bărbat care intrase într-un apartament unde şi-a „descărcat arma” într-o victimă, după care a fugit, a povestit şeful poliţiei. Presupusul ucigaş, declarat ca fiind suicidar de către membrii familiei, a mers apoi la o reşedinţă din nordul oraşului, unde a ucis alte şapte persoane.
După o primă patrulă fără succes, poliţiştii s-au întors la această casă. După ce au forţat uşa, ei au descoperit şapte cadavre: trei femei, doi bărbaţi şi doi copii mici.Graţie elementelor strânse şi mărturiilor, anchetatorii au identificat rapid presupusul autor al dramei. Acesta a fost găsit la circa 30 de kilometri nord-est de Edmonton, în orăşelul Fort Saskatchewan, marţi dimineaţa. Bărbatul s-a sinucis, a explicat poliţia.