Tabletele și smartphonurile nu îi lasă pe copii să doarmă îndeajuns
Copiii care au acces la tablete și smartphonuri în camera lor au parte de mai puțin somn decât cei care nu au acces la astfel de dispozitive, potrivit unui studiu publicat luni și citat de AFP.
S-a observat că dintre 2.000 de elevi studiați, cei care au la îndemână tablete și smartphonuri în camera lor dorm în medie cu 21 de minute mai puțin decât colegii lor care nu au acces la astfel de aparate, se arată într-un studiu publicat de revista americană Pediatrics.
Pe de altă parte, copiii care au în camera lor un televizor dorm în medie cu 18 minute mai puțin decât cei care nu au o telecomandă la îndemână.”Aceste rezultate trebuie să atragă atenția asupra accesului nelimitat la ecranele instalate în camerele copiiilor”, notează autorii studiului condus de Jennifer Falbe de la Institutul de Sănătate Publică de la Universitatea din California.
Studiul a fost realizat pe un număr de 2.048 de copii, cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani, care învață la școlile din Massachusetts (nord-estul SUA).