Siria denunță la ONU vizitele ilegale ale lui Kouchner și McCain
Siria s-a plâns la ONU de faptul că mai multe personalităţi politice, între care fostul ministru francez Bernard Kouchner, ar fi „intrat ilegal” pe teritoriul său şi le-a cerut ţărilor de origine ale acestora să contribuie la încetarea acestei „încălcări flagrante”.
Într-o scrisoare din data de 24 decembrie, ambasadorul sirian la ONU Bachar Jaafari îl menţionează şi pe influentul senator american John McCain. Acesta din urmă a trecut în mai 2013 din Turcia în Siria pentru a se întâlni timp de câteva ore cu şefi rebeli sirieni, informează Mediafax.
Kouchner, fost ministru de Externe, a vizitat în noiembrie zone kurde din nordul Siriei, „fără ca Guvernul sirian să ştie”, se arată în scrisoare. Damascul consideră că guvernele ţărilor de origine ale acestor persoane sunt „responsabile” de „încălcarea suveranităţii sale”.
Scrisoarea, distribuită celor 15 state membre ale Consiliului, solicită ca secretarul general ONU Ban Ki-moon şi Consiliul să „exercite presiuni asupra acestor guverne pentru a lua imediat măsurile necesare împotriva cetăţenilor lor care au intrat ilegal în teritoriul sirian”.
Ambasadorul sirian mai menţionează vizite efectuate în decembrie 2014 de Peter Galbraith, fost ambasador american în Croaţia, şi în septembrie 2013 de Walid al-Tabtaba’i, fost membru al Parlamentului kuwaitian.