Dinamo reziliază contractele a șase jucători
FC Dinamo a reziliat până în prezent contractele a şase jucători, Constantin Grecu, Adrian Popa, Cătălin Samoilă, Dragoş Firţulescu, Elton da Silva şi Wanderson Miranda, în zilele următoare urmând să mai plece câţiva fotbalişti, au anunţat, vineri, conducătorii clubului într- conferinţă de presă.
„Mai mulţi jucători ai lui Dinamo şi-au reziliat contractele. Astăzi au fost alţi doi jucători. Eu vreau să le mulţumesc jucătorilor care nu mai fac parte din lotul lui Dinamo, mă refer la Grecu, Adrian Popa, Samoilă, Dragoş Firţulescu, Elton da Silva şi Miranda. La Andrei Cordoş e o situaţie care a fost discutată la începutul campionatului, în această iarnă se poate renegocia acest contract. Vom vedea ce se va întâmpla, dacă el îşi găseşte echipă nu punem nicio piedică în realizarea transferului, dacă nu, rămâne jucătorul lui Dinamo”, a declarat managerul sportiv al FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, informează Mediafax.
Managerul general al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare, Daniel Stanciu, a anunţat că se află în tratative pentru cedarea jucătorilor Marius Alexe şi Ionuţ Nedelcearu, adăugând totodată că vor exista şi sosiri în lotul pregătit de Mihai Teja. „Suntem în discuţii nu numai pentru Alexe şi Nedelecearu, şi pentru alţi jucători. Dar deocamdată concret nu e nimic. Urmează ca în zilele următoare să ne completăm lotul, să vină jucători, şi bineînţeles să plece. Am avut o discuţie pentru Creţu cu cei de la CSMS Iaşi şi aşteptăm un răspuns oficial. Creţu e un jucător care e în atenţia lui Dinamo dinainte de a veni eu. Cu siguranţă vor mai veni jucători, suntem în discuţii cu mai mulţi fotbalişti. Trebuie neapărat să ne completăm lotul pentru că sunt câţiva jucători care ne vor părăsi în zilele următoare şi trebuie înlocuiţi. Ideea e că ne dorim să aducem jucători cu experienţă, ne dorim să schimbăm mentalitatea. Noi ne dorim ca la finalul ediţiei Dinamo să fie pe podium. Diferenţa de puncte e destul de mică, se poate”, a afirmat Stanciu.