Grupul terorist Stat Islamic face publice noi execuţii

Stat Islamic a oferit publicităţii noi imagini cu execuţii organizate de islamişti, care dovedesc încă o dată brutalitatea extremă a acestui grup terorist.

Do bărbaţi sunt aruncaţi de pe o clădire din Ninive (Irak), fiind pedepsiţi în acest mod violent pentru „păcatul” de a fi homosexuali, informează dailymail.co.uk. Alte imagini arată crucificarea a doi bărbaţi dintr-un oraş sirian, Raqqa, aceştia fiind acuzaţi de furt. O altă execuţie oripilantă este omorârea prin pietre a unei femei acuzate de adulter.

De altfel, membri ai organizaţiei sunnite Stat Islamic în Irak şi Siria (SIIS) avertizează „întreaga Europă” cu atacuri teroriste, în timp ce filiala yemenită a reţelei Al-Qaida a luat în derâdere marşul solidarităţii organizat după atentatele de la Paris.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a difuzat o înregistrare video în care trei islamişti francezi ameninţă Europa cu noi atentate.”Iată mesajul nostru adresat poporului francez care crede că grupul Stat Islamic nu poate ataca Europa: cu ajutorul lui Allah, vom ataca Europa – întreaga Europă”, afirmă cei trei combatanţi islamişti, conform Institutului SITE, care monitorizează site-urile fundamentaliste islamice.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.