Dezvăluiri incendiare făcute de un deținut de la Guantanamo
Un mauritan deţinut la Guantanamo de aproape 13 ani povesteşte cum a fost torturat şi determinat să facă mărturisiri false într-un jurnal intim care va fi publicat marţi şi din care cotidianul britanic The Guardian a publicat extrase sâmbătă.
Mohamedou Ould Slahi, arestat în 2001 în Mauritania şi închis succesiv în Iordania, Afganistan şi Guantanamo, descrie ceea ce numeşte turneul său mondial de tortură şi umilire. Mauritanul în vârstă de 44 de ani, membru al Al-Qaida, afirmă în manuscrisul său în engleză că a fost torturat, bătut, umilit şi ameninţat cu moartea în numeroase rânduri.
El susţine că a fost supus în 2003 unor „tehnici de interogare adiţionale”, că a fost forţat să bea apă sărată şi că a fost dus pe mare pentru a fi bătut cu violenţă timp de trei ore.
El povesteşte că, pentru ca tortura să înceteze, a făcut mărturii false declarând că a planificat un atentat împotriva turnului CNN din Toronto.”Guantanamo Diary” este prezentat ca fiind prima carte publicată scrisă de un bărbat aflat încă în centrul de detenţie militar. Aceasta urmează să apară în 20 de ţări, după o lungă procedură pentru declasificarea documentului.
Potrivit Guardian, cartea a fost retuşată şi modificată de peste 2.500 de ori. Cotidianul adaugă că editorii speră să poată publica o versiune needitată odată ce Mohamedou Ould Slahi va fi eliberat. În martie 2010, un judecător federal american l-a exonerat, deschizând calea eliberării sale. Dar după câteva luni, o curte de apel a casat decizia şi a decis că acesta va rămâne în detenţie.
Mohamedou Ould Slahi a ajuns la Guantanamo în august 2002 după un sejur de două săptămâni în închisoarea americană Bagram din Afganistan. El a fost închis pentru că ar fi participat, potrivit administraţiei, la „celula de la Hamburg”, legată de atentatele din 11 septembrie 2001.
Avocaţii lui Mohamedou Ould Slahi au denunţat deja în martie 2008 „torturile dure” suferite de clientul lor, în Iordania apoi la Guantanamo. Ei au asigurat că dosarul lui era „atât de murdar şi nesustenabil”, încât un procuror militar a „fost nevoit să renunţe, având în vedere formele crude de tortură practicate împotriva lui”, la urmărirea lui în justiţie.