PSD vrea un registru al românilor care trăiesc în afara granițelor

PSD a propus la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis întocmirea unui registru al românilor care trăiesc în afara granițelor țării, iar activitatea Parlamentului să fie pe modelul legislativului european, a anunțat miercuri președintele partidului, Victor Ponta.

„Suntem de acord și ne dorim ca în cursul acestei sesiuni parlamentare să repornim cele două comisii — Comisia de modificare a legilor electorale și cea de revizuire a Constituției. Referitor la legile electorale, o preocupare specială pentru asigurarea votului românilor din afara granițelor, iar aici am propus ca organizarea votului să fie în atribuțiile Autorității Electorale Permanente care a organizat foarte bine în țară, noi urmând să punem la dispoziție toate mijloacele logistice necesare pentru ca AEP să—și îndeplinească această atribuție. Am propus de asemenea întocmirea unui registru al românilor care trăiesc în afara granițelor, în așa fel încât AEP să știe cum se poate organiza, fie că e vorba de secții de vot, fie că e vorba de votul prin corespondență să nu mai existe probleme”, a spus Ponta la Palatul Cotroceni după întâlnirea delegației PSD cu președintele Klaus Iohannis.

El a adăugat că PSD a reiterat sprijinul pentru o modificare a regulamentelor celor două camere parlamentare, pornind de la solicitarea președintelui Iohannis referitoare la proceduri cât mai rapide privind ridicarea imunității parlamentare.

„Noi am propus o modificare mai amplă care să facă activitatea Parlamentului mai transparentă, mai eficientă și mai responsabilă în fața alegătorilor, un mod de lucru și la Camera Deputaților și la Senat care să urmeze modelul de la Parlamentul European. Ziua de luni să fie zi de lucru în grupurile parlamentare și de prezență a Guvernului, miniștrii să vină în fața celor două camere pentru a răspunde la interpelări, întrebări pe diverse teme aflate pe ordinea de zi, ziua de marți — activitate în comisii, miercuri și joi dezbateri și vot în plen, vot final joi”, a mai precizat președintele PSD.

Ponta a menționat că PSD dorește de asemenea modificarea legii finanțării partidelor politice în așa fel încât în viitor, prin modificări legislative clare, să se creeze un sistem transparent și clar pentru partide referitor la modul de finanțare și a campaniilor electorale.

„Suntem de acord cu facilitarea regulilor privind înființarea de noi partide politice, să renunțăm la acele condiții dificile cu un număr foarte mare de semnături, cu condiția însă ca acest lucru să nu reflecte mai departe cheltuieli bugetare, adică vrem să fie simplu de înființat partide, dar nu înseamnă că finanțăm de la buget toate aceste partide”, a arătat Ponta adăugând că PSD este de acord cu reducerea numărului de parlamentari, iar în cadrul comisiei parlamentare trebuie găsit exact modul de reprezentare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.