Oltchim a închis luna ianuarie cu profit
Ministrul Economiei, Comerțului și Turismului, Mihai Tudose, a declarat vineri, într-o conferință de presă la Brăila, că SC Oltchim S.A. a avut în luna ianuarie 2015 un profit de 700.000 de euro, situație care face societatea atractivă pentru mult discutata privatizare.
‘Oltchim a închis luna ianuarie cu 700.000 de euro profit, în condițiile în care am reușit să ducem la capacitate de lucru 30% din ceea ce mai este funcțional. Acest lucru îl face deja să devină tot mai atractiv și a contat foarte mult în negocierile cu FMI și cu Comisia Europeană’, a declarat Tudose.
Ministrul Economiei a declarat luna trecută, într-o întâlnire cu o delegație a salariaților de la SC Oltchim S.A., că susține soluția privatizării combinatului, dar prioritară este reorganizarea societății înainte de vânzare pentru atragerea unor cumpărători capabili să îi susțină activitatea.
Totodată, Tudose a menționat că recuperarea restanțelor salariale și plata salariilor compensatorii pentru cei disponibilizați trebuie să constituie o prioritate pentru conducerea combinatului.
Combinatul Oltchim se află în insolvență de doi ani și s-a încercat în repetate rânduri privatizarea acestuia, dar fără succes, ultimul termen fiind 15 decembrie, când niciun investitor nu a fost interesat de societatea vâlceană care are datorii istorice de aproximativ 800 de milioane de euro.