Vâlcov caută soluții pentru împrumuturile în franci elvețieni
Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov se întâlnește luni seară cu reprezentanții a 8 bănci pentru a discuta despre posibile soluții în cazul crizei creditelor în franci elvețieni.
Francul elvețian s-a apreciat puternic, în data de 15 ianuarie a acestui an, pe piețele internaționale, câștigând aproape 30% în raport cu moneda euro, după ce Banca Națională a Elveției (BNS) a renunțat la pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani. În aceeași zi, la București, leul a pierdut aproape 16% față de franc, până la un minim istoric de 4,3287 lei, cu 58,7 bani peste cotația din ședința de miercuri, de 3,7415 lei/franc. În 23 ianuarie 2015, moneda elvețiană a atins un nivel maxim record de 4,5817 lei. În context, la București, a reapărut discuția referitoare la românii cu credite în franci, care, potrivit autorităților sunt în număr de aproximativ 75.000.
Una dintre soluții este rescadențarea creditelor, prevăzută de Ordonanța 46/2014, potrivit căreia persoanele fizice vor beneficia de scăderea ratei lunare de către bancă cu până la 35% pentru o perioadă de maximum doi ani și de facilități fiscale. O altă soluție avansată în urma deprecierii semnificative a leului în raport cu francul este aceea a conversiei creditelor din valută în moneda națională, la un curs care nu poate depăși cu mai mult de 20% cursul din momentul contractării creditului și fără costuri suplimentare pentru client. Această soluție a fost avansată de Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF).