Ședința CNA, suspendată din lipsă de cvorum

0

Ședința CNA de marți a fost suspendată din lipsă de cvorum, după ce au fost parcurse patru din cele opt puncte de pe ordinea de zi, din cauza faptului că Răsvan Popescu a părăsit adunarea.

De altfel, Răsvan Popescu a anunțat de la deschiderea ședinței că va participa doar la jumătate din ordinea de zi. Membrul CNA a amintit de declarația sa anterioară, potrivit căreia nu va participa la ședințe prezidate de Valentin Jucan.

În prima parte a ședinței au fost prezenți membrii Florin Gabrea, Valentin Jucan (care a prezidat ședința), Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea. „Am venit pentru a nu vă lăsa fără cvorum. Nu are rost să sufere operatorii pentru că noi avem probleme aici între noi”, a declarat Răsvan Popescu, care a anunțat că se va retrage după punctul patru al ordinii de zi a CNA — „Lista must carry”. Potrivit regulamentului, pentru ca o ședință a Consiliului Național al Audiovizualului să aibă loc, trebuie să fie prezenți cel puțin opt membri CNA.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.