Creştere alarmantă a cheltuielilor cu colaboratorii TVR

0

Cheltuielile SRTv cu colaboratorii au crescut cu 632.000 de lei în anul 2013, faţă de anul 2012, în ciuda programului de redresare economică asumat de TVR, potrivit Curţii de Conturi, care remarcă şi faptul că salariul brut al şefului televiziunii este mai mare decât cel de ministru.

Ca urmare a efectuării misiunii de audit al performanţei privind programul/ strategia de restructurare/ reorganizare a Societăţii Române de Televiziune (SRTv), iniţiat în 2012 de managementul instituţiei, Curtea de Conturi a constatat că nu există o procedură la nivelul SRTv care să reglementeze activitatea de angajare a colaboratorilor în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală (drepturi de autor şi conexe), informează Mediafax.

„Lipsa unei astfel de proceduri scrise implică existenţa unor riscuri ce constau în apariţia subiectivismului la stabilirea necesităţii contractării colaboratorilor pentru drepturi de autor şi drepturi conexe şi la selectarea colaboratorilor, precum şi riscuri legate de lipsa de economicitate la negocierea contravalorii contractelor aferente drepturilor de proprietate intelectuală, care se efectuează de către producătorii emisiunilor”, se spune în raportul public pe anul 2013 al Curţii de Conturi.

Astfel, potrivit Curţii de Conturi, cheltuielile aferente contractelor de proprietate intelectuală (drepturi de autor şi conexe) încheiate de TVR cu persoane externe au crescut cu 632.000 de lei în anul 2013, faţă de anul 2012 (de la 6.362.000 lei în 2012 la 6.994.000 lei în 2013).

În schimb, contravaloarea drepturilor de proprietate intelectuală şi a contractelor civile plătite angajaţilor proprii ai TVR (pentru alte activităţi decât cele prevăzute în contractul individual de muncă) au scăzut drastic în anul 2013, de la 305.000 lei, în anul 2012, la 34.000 lei, în 2013.

Curtea de Conturi aminteşte şi faptul că, în 2012, printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie, au fost desfiinţate toate posturile vacante existente în SRTv la data de 15 august 2012, atât posturi de execuţie, cât şi manageriale. Au fost astfel desfiinţate 328 de posturi vacante, rămânând un număr de 3.302 salariaţi. De asemenea, a fost aprobat un Program de redresare economică a TVR (în august 2012) şi s-a implementat un proces de concedieri colective.

Însă, Curtea de Conturi atrage atenţia că, după încheierea procesului de concediere colectivă, se înregistrează un număr mare de cazuri de contestare în instanţă a deciziilor de concediere de către salariaţii disponibilizaţi.

„Există, astfel, riscul pentru SRTv ca, în cazul în care instanţa de judecată va dispune anularea deciziei de concediere şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, măsura reducerii numărului de personal şi, implicit, a cheltuielilor salariale să fie ineficientă. În plus, va deveni aplicabil principiul retroactivităţii potrivit căruia nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, ajungându-se, astfel, în situaţia în care respectivilor salariaţi să le fie acordate drepturile salariale şi pentru perioada în care nu au prestat muncă”, spune Curtea de Conturi.

Curtea mai spune că negocierea contractului colectiv de muncă (CCM) aferent perioadei 2013-2014, după aprobarea Programului de redresare economică a SRTv, a avut în vedere situaţia financiară dificilă a instituţiei. Astfel, unele drepturi prevăzute în contractele colective de muncă anterioare au fost modificate.

Măsura de reducere la minimul necesar a orelor suplimentare şi de compensare a acestora cu timp liber plătit, dispusă prin Ordin al preşedintelui-director general (Claudiu Săftoiu, n.r.), a avut rezultatele scontate în semestrul al II-lea al anului 2012, în sensul că au fost reduse semnificativ cheltuielile, dar, începând cu anul 2013, s-a constatat un nou trend ascendent. În contradicţie cu măsurile de reducere a cheltuielilor, conducerea a aprobat, totuşi, şi majorări ale salariului de bază, pentru un număr de 168 de salariaţi, în anul 2013, mai spune Curtea de Conturi.

Curtea de Conturi face referire şi la cheltuielile TVR cu indemnizaţiile membrilor Consiliului de Administraţie şi ale preşedintelui-director general.

„În perioada auditată, salariile brute ale persoanelor care au ocupat funcţia de Director General (Claudiu Săftoiu, respectiv Stelian Tănase, n.r.) s-au menţinut la acelaşi cuantum, fiind mai mari decât salariul corespunzător funcţiei de ministru, stabilit prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, contrar art. 23 alin (2) din Legea nr. 41/1994 (privind organizarea şi funcţionarea TVR, n.r.)”, spune Curtea de Conturi.

De asemenea, potrivit Curţii de Conturi, se menţine aspectul corelativ conform căruia, potrivit articolului 23, alineatul 3 din Lege, ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie al SRTv au primit lunar o indemnizaţie reprezentând 25% din salariul brut lunar al directorului general al TVR.

„Toate acestea au fost determinate de neclarităţile în ceea ce priveşte statutul juridic al SRTv, necorelarea unor prevederi din Legea nr. 41/1994 sau ale acesteia cu cele ale altor legi cu incidenţă asupra entităţii şi perpetuarea neclarificării multor aspecte din activitatea de management a entităţii”, mai spune Curtea de Conturi.

Curtea de Conturi mai spune că TVR a înregistrat pierderi în activitate începând cu anul 2006, situaţie care s-a agravat de la an la an.”Anul 2012 a fost un an foarte dificil pentru SRTv, deoarece în luna mai conturile operaţionale au fost blocate în totalitate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar datoriile ajunseseră, la jumătatea anului, la suma de 652.012 mii lei (146.539 mii euro)”, mai aminteşte Curtea de Conturi, care precizează că, în acest context, Guvernul României a emis o Ordonanţă de Urgenţă (OUG nr. 33/2012) privind unele măsuri pentru asigurarea furnizării serviciului public de televiziune.

Curtea de Conturi mai spune că prin Programul de redresare economică au fost asumate trei mari obiective, cu sub-obiective: repoziţionarea politicii editoriale şi valorificarea producţiilor TVR; adaptarea tuturor resurselor, materiale şi umane, la constrângerile majore ale momentului; redobândirea echilibrului organizaţional şi financiar.

„Dar obiectivele cuprinse în Programul de redresare au fost stabilite într-o formă foarte generală, fără termene concrete pentru realizare şi fără persoane sau structuri responsabile”, mai spune Curtea de Conturi.

În anul 2013, deşi valoarea veniturilor totale ale TVR a scăzut faţă de anul anterior, de la 590.032.000 lei la 543.983.000 lei, reducerea cheltuielilor până la nivelul sumei de 540.808.000 lei a avut drept consecinţă înregistrarea unui profit contabil.”Mult mai semnificativ în această analiză este indicatorul referitor la datoriile societăţii, care relevă de fapt o situaţie economico-financiară mai gravă decât cea anterioară adoptării Programului de redresare”, spune însă Curtea de Conturi.

Astfel, la 31 decembrie 2013, SRTv înregistra datorii totale de 787.866.000, cele mai multe dintre acestea fiind la bugetul statului (65%, respectiv 510.895.000 lei – 114 milioane de euro), mai spune Curtea de Conturi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.