Cursă nebună pe străzile din Constanța
Poliţiştii din Constanţa au gonit mai bine de 10 kilometri după o maşină dată în consemn la frontieră. A fost o urmărire ca în filme, în care şoferul fugar şi poliţiştii au făcut slalom printre maşinile din trafic. Autoturismul, plin cu obiecte furate a fost găsit abandonat într-o curte, dar şoferul este de încă de negăsit, informează România TV.
O adevărată nebunie a început pe şoseaua de centură a Constanţei, când o maşină a virat brusc în faţa echipajului de poliţie. Agenţii au pornit în urmărirea lui şi aşa au aflat că autoturismul era dat în consemn la frontieră. Când şoferul maşinii suspecte a început să facă slalom printre maşini, poliţiştii au cerut prin staţie ajutor colegilor lor şi au încercat să-l blocheze pe şoferul fugar.
Şoferul gonea cu peste 140 de kilometri pe oră şi a reuşit să treacă de maşina de poliţie.La un moment dat, în localitatea Palazu Mare, poliţiştii i-au pierdut urma. Au descoperit repede maşina abandonată într-o curte. Era plină cu roţi, cauciucuri şi unelte industriale. Şoferul, însă, nu mai era. Se pare că în maşină mai era un bărbat.
Poliţiştii scotocesc judeţul în căutarea lor.