Sebastian Ghiță, urmărit penal în dosarul cumnatului lui Ponta

Cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, deputatul Sebastian Ghiţă, preşedintele CJ Prahova Mircea Cosma şi deputatul PSD Vlad Cosma au fost aduşi marţi la DNA Ploieşti pentru audieri într-un dosar privind infracţiuni de fraudare a fondurilor Uniunii Europene. Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat la ieşirea de la DNA că a fost începută urmărirea penală în cazul său şi are interdicţie de a se întâlni cu şeful CJ Prahova Mircea Cosma şi fiul acestuia Vlad Cosma.

Deputatul Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind suspectat de sprijinirea unui grup infracţional organizat, anunţă DNA.Ghiţă a ieşit de la DNA Ploieşti, spunând că a fost începută urmărirea penală în cazul său şi are interdicţie de a se întâlni cu şeful CJ Prahova Mircea Cosma şi fiul acestuia Vlad Cosma, puşi sub control judiciar în dosarul în care e vizat şi Iulian Herţanu, cumnatul lui Ponta.

Sebastian Ghiţă a spus, la ieşirea de la DNA Ploieşti, unde a fost audiat mai multe ore, că s-a început urmărirea penală împotriva sa şi că a fost pus sub control judiciar în dosarul privind fraudarea de fonduri UE în cazul proiectului pentru extinderea canalizării în oraşul Comarnic, lucrări executate de o asociere de firme din care face parte şi SC Grossmann Engineering Group, al cărei administrator este Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Ghiţă a mai spus că are interdicţia de a lua legătura cu preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi cu fiul acestuia, deputatul PSD, Vlad Cosma, puşi sub control judiciar în acest dosar.

Deputatul a mai afirmat că a dat declaraţii în faţa procurorilor despre natura relaţiilor pe care le are cu Iulian Herţanu şi că le-a explicat anchetatorilor că nu este unul dintre apropiaţii cumnatului premierului.

El a mai spus că, în opinia sa, în orice judeţ s-ar fi derulat contractul ar fi putut exista suspiciuni că firma Grossmann Engineering Group ar fi fost favorizată de către autorităţi, dar că acest lucru nu este posibil având în vedere că e vorba de fonduri europene.

Întrebat care sunt relaţiile sale cu Vlad Cosma, Ghiţă a răspuns că este ”coleg de partid ca şi Mircea Cosma”, el menţionând că pe funcţionarul CJ Prahova nu-l cunoştea.”Nu-mi dau seama unde poate să se găsească o dovadă că eu i-aş fi sprijinit”, a spus Ghiţă, precizând că între el şi premierul Victor Ponta ”nu a fost niciodată vreo discuţie”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.