25 de ani de la înfiinţarea UNITER

0

Joi, 19 februarie se împlinesc 25 de ani de la înfiinţarea Uniunii Teatrale din România – UNITER, organizaţie profesională constituită prin asocierea liberă a creatorilor din domeniul teatrului.

Încă de la înfiinţare, Uniunea a militat pentru apărarea intereselor oamenilor de teatru de diferite profesiuni, pe principiile libertăţii de expresie, de creaţie şi de asociere. Preşedintele UNITER, încă de la înfiinţare, este actorul Ion Caramitru, director al Teatrului Naţional din Bucureşti. La 19 februarie 1990, imediat după Revoluţia din 1989, circa 35 de artişti s-au reunit pentru a se constitui în în Adunarea Generală a reprezentanţilor actorilor, regizorilor, scenografilor, criticilor, secretarilor literari şi teatrologilor din domeniul artei teatrale interpretative şi creatoare, punând bazele Uniunii Teatrale Române – UNITER. A fost ales un Consiliu de Conducere al Uniunii format din 31 de persoane, a fost redactat şi aprobat Statutul UNITER.

După realizarea demersurilor legale, la 29 martie 1990, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti acordă UNITER personalitate juridică, prin sentinţa nr. 1010.

Încă de la înfiinţare, din februarie 1990, sediul UNITER se află pe Strada George Enescu, într-o clădire care a aparţinut în anii dictaturii comuniste gospodăriei de partid.

În anul 1990 a avut loc prima ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, iniţiat ca un proiect al Primăriei Municipiului Bucureşti, preluat în co-organizare, mai apoi de UNITER. Festivalul, care nu include activităţi de tip concurs, şi-a dobândit un brand puternic în spaţiul cultural românesc şi internaţional, apreciat ca atare de lumea artelor. Festivalul are loc anual în perioada octombrie-noiembrie.

Tot din anul 1990, în cadrul UNITER funcţionează Centrul Naţional Român pentru Institutul Internaţional de Teatru, care are ca activitate principală asistenţa profesională pentru oamenii de teatru de peste hotare care vizitează ţara noastră pentru documentare.

În anul 1991 are loc prima ediţie a uneia dintre cele mai importante manifestări organizate anual – Gala Premiilor UNITER, iniţiată şi coordonată de Ion Caramitru. În cadrul manifestării de premiere, care în timp a căpătat titulatura neoficială de „Gala oscarurilor teatrului românesc”, se acordă distincţiile Uniunii pentru fiecare stagiune teatrală încheiată, după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecţie. Un alt juriu decide apoi, chiar în seara Galei, prin vot secret, câştigătorul fiecărui premiu. Printre categoriile pentru se acordă premii sunt cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cel mai bun scenograf, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă, critică teatrală, teatru radiofonic, teatru TV, debut, diplomă pentru cea mai bună producţie a şcolilor de teatru.

De asemenea, Senatul UNITER acordă Premiul pentru întreaga activitate, un Premiu pentru Excelenţă, iar Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului este acordat de Fundaţia Principesa Margareta a României.

Editura UNITEXT, singura structură editorială din România specializată exclusiv pe domeniul teatrului, a fost înfiinţată şi înregistrată ca editură a UNITER în 1992 de către criticul Marian Popescu, cu scopul de a sprijini dezvoltarea culturii teatrale scrise în condiţiile unui previzibil colaps al cărţii de şi despre teatru în contextul economic de după 1989.

Un alt proiect al UNITER este Gala Tânărului Actor – HOP, care a avut prima ediţie în perioada 1 – 4 septembrie 1998, director fiind regizorul Cornel Todea, un proiect care constă într-un concurs anual care are loc la începutul toamnei pe Litoralul Mării Negre, pe parcursul unei săptămâni. Această Gală este menită să stimuleze afirmarea tineriilor actori, iar premiile – menite să recunoască prima consacrare a concurenţilor, susţinută de de acordarea de burse, stagii de specializare şi, nu în ultimul rând, de popularizare a lor prin media.

La 31 august 2000 UNITER a obţinut statutul de instituţie de utilitate publică în urma adoptării Hotărârii de Guvern nr. 746.

În anul 2002, UNITER a demarat o altă acţiune anuală – Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”, cu scopul sensibilizării opiniei publice în vederea strângerii de fonduri pentru artiştii în vârstă din întreaga ţară, care au probleme financiare sau de sănătate. Această acţiune are loc în perioada martie – aprilie, numită a „solidarităţii teatrale”, având în vedere şi că data de 27 martie marchează anual Ziua Mondială a Teatrului.

În anul 2006 sediul UNITER a fost câştigat în instanţă de către proprietarii de drept, iar în anul 2007 Primăria şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti au cumpărat clădirea, pentru ca ulterior să acorde folosinţa ei gratuită UNITER pe o perioadă de 49 de ani.

Uniunea este membră în mai multe reţele teatrale şi culturale naţionale şi europene, fiind reprezentantul acestora pentru România.

La 29 septembrie 2014, la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, s-a desfăşurat Adunarea Generală de Dare de Seamă şi Alegeri UNITER, iar în urma votului, Ion Caramitru a fost ales în funcţia de preşedinte al Uniunii şi Aura Corbeanu – în funcţia de vicepreşedinte executiv pentru perioada 2014 – 2018.

În 2015 Gala Premiilor UNITER va marca şi aniversarea a 25 de ani de existenţă ai uniunii, care vor fi sărbătoriţi la Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti în data de 25 mai

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.