Deputații juriști permit urmărirea penală în cazul Borbely

0

Deputații din Comisia Juridică au decis, marţi, să dea aviz favorabil solicitării DNA privind începerea urmăririi penale a deputatului UDMR, Laszlo Borbely, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte.

Membrii Comisiei juridice din Camera Deputaților au votat marți în favoarea începerii urmăririi penale în cazul deputatului Laszlo Borbely. Un număr de 16 deputați au votat „pentru”, 5 voturi au fost „împotrivă”, iar 3 deputați s-au abținut, relatează Romaniatv.net.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a deputatului UDMR Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte, cauză redeschisă recent de DNA Oradea.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de BORBELY LASZLO, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Ministerului Mediului şi Pădurilor, în legătură cu săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă, anunţă DNA într-un comunicat de presă.

„Prezenta cerere este formulată în cauza în care, la data de 17 ianuarie 2014, au fost trimise în judecată trei persoane, în legătură cu infracţiuni de corupţie (vezi comunicat nr. 23/VIII/3 din 17 ianuarie 2014). Din cauza faptului că, la data de 11.09.2012, plenul Camerei Deputaților a respins cererea procurorilor DNA de încuviințare a urmăririi penale, față de BORBELY LASZLO s-a dispus soluția de netrimitere în judecată.

Ulterior, au apărut noi elemente ce au conturat suspiciunea săvârșirii unei alte infracțiuni de trafic de influență de către BORBELY LASZLO, în perioada exercitării funcției de ministru Mediului şi Pădurilor.

Prin urmare, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea, la data de 5 ianuarie 2015, au dispus revocarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, iar judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat redeschiderea urmăririi penale”, precizează DNA.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.