Transplantul de cap la oameni ar putea deveni realitate

Un chirurg italian și-a fixat ambițiosul obiectiv de a reuși în doi ani primul transplant de cap de la o persoană al cărei organism nu mai funcționează la o alta cu organismul sănătos dar fără funcții cerebrale, conform cnet.com.Un chirurg italian și-a fixat ambițiosul obiectiv de a reuși în doi ani primul transplant de cap de la o persoană al cărei organism nu mai funcționează la o alta cu organismul sănătos dar fără funcții cerebrale, conform cnet.com, preluată de Agerpres.

Transplantul de cap este un concept fascinant, subiect al unor filme dar și al unor experimente la limita dintre știință și macabru desfășurate în anii ’50 — ’60 ai secolului trecut.

Unul dintre pionierii acestui concept este savantul rus Vladimir Demihov, care a reușit în anii ’50 operația de transplant al unui cap de câine la alt câine, obținând un câine care trăia cu două capete. Un alt pionier al domeniului este Dr Robert White, care a transplantat capul unei maimuțe pe corpul altei primate în 1970.

Experimentele realizate de acești pionieri s-au dovedit vitale pentru progresul tehnicilor de transplant în medicină. Animalele pe care au fost realizate aceste experimente nu au supraviețuit însă foarte mult. Maimuța lui Robert White a murit după 9 zile de la transplant, în urma unei reacții de respingere imunitară.

Chirurgul italian Sergio Canavero, directorul grupului Advanced Neuromodulation din Torino, a propus în premieră un experiment de transplant de cap uman în 2013 și este încrezător că a descoperit o tehnică de transplant care să depășească problemele întâmpinate de pionierii din acest domeniu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.