Macovei și-a lansat partidul M 10

Europarlamentarul Monica Macovei şi-a lansat oficial partidul denumit M 10, cu ocazia Mărţişorului. La eveniment au participat peste 100 de oameni, cel mai cunoscut vorbitor fiind fostul lider PMP, Adrian Papahagi.

Monica Macovei a declarat despre noul partid M 10 că este o formaţiune politică de dreapta, scrie hotnews.

Într-un discurs susţinut la evenimentul de lansare, Monica Macovei, care a demisionat anul trecut din PDL pentru a candida ca independent la alegerile prezidenţiale, a subliniat o ruptură totală de partidele parlamentare existente.

Europarlamentarul a precizat că partidul M 10 „nu este nici cealaltă jumătate a FSN, nu este nici noul PNL, nici vechiul PSD. Partidul M 10 este primul partid care merge pe calea dreaptă”.Macovei a mai afirmat că noul partid îşi propune reducerea aparatului bugetar şi micşorarea rolului statului în economie.  „Stat minim, numai ce avem nevoie — apărare, ordine publică, siguranța cetățeanului, justiție, politică externă. Foarte multe ministere trebuie să dispară, foarte mult din aparatul bugetar trebuie să dispară. (…) Trebuie să rămânem numai cu acele funcții esențiale ale statului. În rest, libertate. (…) Vreau o țară mare, o țară puternică, puternică economic, puternică pe plan internațional, o țară puternică energetic, o țară relevantă, o țară care să conteze (…) de care să se țină seama. Când spui România, să stai cu capul sus”, a declarat Monica Macovei.

Totodată, europarlamentarul a declarat că va duce o luptă acerbă împotriva corupţiei.

„Noi (…) avem în față un val. O clasă politică de hoți, de minciună, avem în față un tsunami de corupție, de hoție din banii noștri. Noi ne luptăm cu valul, noi nu suntem pe val, noi suntem în fața valului (…) pe care vrem să-l distrugem, tot pentru tine, ca banii furați să se întoarcă la tine”, a declarat Macovei, în discursul său.

În cadrul evenimentului de lansare, Monica Macovei, Adrian Papahagi şi Lucian Mândruţă s-au numărat printre cei care au ţinut discursuri despre clasa politica actuală şi despre necesitatea apariţiei unui al treilea pol politic.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.