O nouă „glumă” marca Băsescu: PMP a salvat democrația!

0

Traian Băsescu a venit, marţi, pentru a treia zi consecutiv la PMP, spunând că a venit să-i felicite pentru că au permis ca numirea şefului SRI să nu fie votată în unanimitate. „Era ridicol”, a spus Băsescu. Fostul preşedinte a refuzat însă să vorbească despre Elena Udrea.

El a declarat, la plecarea de la PMP, că primul motiv pentru care a venit a fost să-i felicite că „ieri au salvat democraţia”.”Aşa mic partid cum sunt, ieri au făcut să nu fie unanimitate la votul pentru Hellvig. A dat primul semnal acest partid. Cum ar fi sunat sef SRI votat în unanimitate. Era ridicol. Eu i-am felicitat că au avut tăria să voteze împotrivă din motivele pe care ei ştiu”, a declarat Traian Băsescu.

Eduard Hellvig a fost votat, luni, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, în funcția de director al Serviciului Român de Informații (SRI). Votul a fost unul covârşitor în favoarea numirii lui Hellvig.

Parlamentarii l-au votat pe Eduard Hellvig, nominalizat pentru funcţia de director al SRI de către preşedintele Klaus Iohannis. Dintre cele 513 de voturi exprimate, 498 au fost voturi „pentru” şi doar 15 au fost „împotrivă”. Votul a fost secret cu buletine de vot. După vot, Eduard Hellvig a depus, în faţa Parlamentului, jurământul de credinţă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.