Bustul lui Fănuş Neagu va fi dezvelit la Brăila

0

Un bust al scriitorului brăilean Fănuş Neagu va fi amplasat în faţa casei natale din comuna brăileană Grădiştea, devenită Casa Memorială „Fănuş Neagu”, şi va fi dezvelit pe 5 aprilie, în ziua în care scriitorul ar fi împlinit 83 de ani, a declarat, preşedintele CJ Brăila, Viorel Mortu. 

„Bustul lui Fănuş Neagu este gata şi va fi dezvelit pe 5 aprilie, ziua de naştere a scriitorului. El va fi amplasat în faţa casei natale din comuna brăileană Grădiştea, transformată în casă memorială şi inclusă în circuitul turistic. Mai avem de lucru la această casă, pentru că trebuie să îi amenajăm parcarea, să facem o magazie în care să depozităm materialele care compun viaţa arhaică a curţii Fănuş Neagu din tinereţe şi să plantăm în spatele casei viţă de vie”, a declarat Mortu.

Casa Memorială „Fănuş Neagu” a fost inaugurată, oficial, pe 3 iulie 2011, în prezenţa familiei, prietenilor, a sute de localnici, scriitori, reprezentanţi ai Academiei Române şi ai Muzeului Brăilei, poeţi, actori, oficialităţi locale, profesori.”Şi-a dorit atât de mult să o vadă gata, dar nu a mai apucat”, spunea, cu regret, profesorul Nicu Negoiţă, prieten cu Fănuş Neagu, cel care, de ani buni, are în grijă casa scriitorului şi s-a ocupat de reamenajarea acesteia împreună cu o echipă de muzeografi şi conservatori de la Muzeul Brăilei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Viorel Mortu, a dezvăluit că a scris o carte despre scriitorul brăilean Fănuş Neagu, de care îl leagă ‘o mare prietenie’, pe care o va lansa, în premieră, luna aceasta, la Brăila.”Această carte pe care o voi lansa în luna martie este un fragment din teza mea de doctorat, este jumătate din teză. Este o analiză literară a povestirilor lui Fănuş Neagu, un eseu literar. A fost ultima carte pe care a ţinut-o în mână Fănuş Neagu, cu două zile înainte de a muri. Am publicat cartea în iunie 2011, la două săptămâni de la moartea lui Fănuş Neagu. În câteva nopţi am aşezat-o, că era deja scrisă şi apoi am publicat-o. Este datată 24 mai 2011, ziua morţii”, a declarat, Viorel Mortu.

Fănuş Neagu s-a născut, la 5 aprilie 1932, în comuna brăileană Grădiştea, iar pitorescul acestor locuri se regăseşte în multe dintre operele sale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.