Ponta nu se bucură să vadă femei încătușate

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, că nu se bucură niciodată când vede femei cu cătușe, chiar dacă acestea îi sunt adversare din punct de vedere politic, adăugând că o țară care nu găsește o soluție legislativă pentru ca o mamă cu doi copii să nu moară în închisoare este o țară „barbară”.

„Eu cred în puterea și necesitatea de a face lucruri bune. Nu înseamnă că aceia care greșesc nu trebuie să plătească, e foarte bine. Dar, nici nu vreau să cred că singurul lucru care contează într-o țară este numărul de cătușe pe care le pui. Dacă aș crede acest lucru, m-aș alătura doamnei Macovei. Cred cu adevărat că aceia care greșesc trebuie să plătească, dar cred că toți ceilalți trebuie să ne gândim, în primul și primul rând, la ce putem face în bine, înainte de a ne bucura de răul altuia. Și vreau să cred că această datorie de a face lucruri bune este a dumneavoastră, este a noastră și că nu vom face niciodată greșeala altora de a ne bucura de răul lor. O să spun un lucru pentru care o să fiu foarte criticat, dar m-am obișnuit: nu mă bucur niciodată când văd femei în cătușe, chiar dacă sunt adversare politice, chiar dacă au făcut ceva rău. Și cred că o țară care nu găsește o soluție legislativă pentru ca o mamă cu doi copii să nu moară în închisoare este o țară barbară. Cred acest lucru”, a afirmat prim-ministrul, la un eveniment al Organizației de Femei a PSD.

Întrebat la ieșirea de la eveniment dacă în discursul său s-a referit la situația Monicăi Iacob-Ridzi, Victor Ponta nu a confirmat, spunând doar că-i lasă pe alții să-i analizeze discursul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.